Peste 428.000 de maramureseni sunt asteptati sa-si exercite dreptul la vot, la alegerile prezidentiale din 22 noiembrie. Cetatenii vor fi informati in perioada urmatoare despre faptele care pot constitui infractiuni in cadrul procesului electoral. In perioada urmatoare Ministerul Administratiei si Internelor va demara o campanie publica de informare in acest sens.
Pentru a nu exista probleme la scrutinul electoral de la finele lunii noiembrie, prefectii au primit instructiuni clare din partea Ministerului Administratiei si Internelor, cu privire la implicarea in organizarea alegerilor prezidentiale pentru a elimina suspiciunile de frauda.
Printr-un ordin al prefectului Sandu Pocol, la nivel judetean s-a constituit Comisia tehnica judeteana cu atributii in coordonarea si urmarirea indeplinirii sarcinilor ce revin autoritatilor administratiei publice locale si serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale. In baza aceluiasi ordin a fost infiintat Grupul tehnic de lucru de pe langa Comisia tehnica judeteana pentru organizarea si desfasurarea alegerilor pentru Presedintele Romaniei.
Incepand de astazi, 8 octombrie, la nivelul judetului Maramures isi intra in atributii si Biroul Electoral Judetean (BEJ). Acesta este situat în Palatul Administrativ la camera 104 si isi desfasoara activitatea între orele 10.00-16.00.
Informatii suplimentare cu privire la desfasurarea alegerilor prezidentiale pot fi obtinute la telefon 0262-212197, respectiv telefon si fax 0262-212198.
CITESTE SI:
Sursa: Camelia Tocaci