Subprefectul judetului, Dorin Buda, a declarat, in direct la emisiunea ”Dezbaterea zilei” de la televiziunea eMaramures, ca alegerile pentru postul de primar in Baia Mare ar putea avea loc cel mai curand posibil in data de 27 iunie. El a precizat ca guvernul este cel care stabileste data alegerilor, insa acest lucru se va decide doar dupa ce la Tribunalul Maramures va judeca actiunea introdusa de fostul primar Cristian Anghel, care a atacat in contencios ordinul prin care a fost suspendat din functie. Procesul va avea loc in data de 12 mai.
Reprezentantul guvernului in teritoriu a declarat, in direct la televiziunea eMaramures, ca ”daca instanta se pronunta asupra legalitatii si ne da dreptate (n..r. – Prefecturii Maramures), noi urmeaza ca a doua zi sa facem demersuri la Ministerul Administratiei si Internelor si sa solicitam stabilirea datei alegerilor partiale pentru alegerea primarului in municipiul Baia Mare”.
Dorin Buda a spus ca legea administratiei publice locale stabileste termene clare in aceasta situatie, de la data pronuntarii hotararii trebuind sa treaca 90 de zile pana la organizarea scrutinului. In cazul alegerilor partiale, legea mai prevede ca perioada campaniei electorale este de numai 15 zile, fata de o luna cat este pentru cele organizate la termen.
Subprefectul Maramuresului a explicat ca data de 27 iunie pentru scrutinul de la Primaria Baia Mare a rezultat in urma calculelor, deoarece legea administratiei publice prevede ca de publicarea datei alegerilor in Monitorul Oficial si pana in ziua desfasurarii lor trebuie sa curga un termen de minim 35 de zile. ”Ramane la latitudinea guvernului sa stabileasca data, pentru ca noi nu ne putem pronunta”, a spus Dorin Buda.
El a mai precizat ca cel mai tarziu, alegerile pentru postul de primar al Baii Mari ar putea avea loc in a doua jumatate a lunii august. Aceste termene ar putea fi decalate daca Tribunalul Maramures ii va da castig de cauza lui Cristian Anghel in 12 mai, anuland ordinul Prefecturii de suspendare a sa din functie.
”In acest caz, Prefectura Maramures trebuie sa emita un nou ordin de suspendare, lucru care s-ar putea intampla in 13 sau 14 mai. Suntem obligati sa facem acest lucru, pentru ca asa prevede legislatia. Pe nedrept am fost acuzati ca ne-am grabit cu emiterea ordinului de suspendare, ceea ce nu este adevarat pentru ca eram obligati sa o facem”, a declarat Dorin Buda la emisiunea ”Dezbaterea zilei”.
Subprefectul judetului a precizat ca oricare va fi verdictul Tribunalului Maramures, sentinta va fi defintiva si irevocabila. El a mai adaugat ca si daca Inalta Curte de Casatie si Justitie va accepta cererea de stramutare, care se judeca in 28 mai, procedurile de organizare a alegerilor nu se vor suspenda.
Sursa: eMM.ro