Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a ales astazi, 16 decembrie, prin vot secret, pe noul mitropolit al Banatului. Tot astazi a fost desemnat si noul Arhiepiscop al Romanului si Bacaului. In cadrul sedintei de lucru, Sfantul Sinod l-a ales astazi, 16 decembrie, prin vot secret pe Inaltpreasfintitul Ioan Selejan, episcop al Covasnei si Harghitei ca arhiepiscop al Timisoarei si Mitropolit al Banatului cu 26 de voturi din 45 de voturi valid exprimate. Pentru Mitropolia Banatului au existat trei candidati: IPS Ioan Selejan, episcopul Covasnei si Harghitei, Preasfintitul Lucian Mic, episcopul Caransebesului si Preasfintitul Sofronie Drincec, episcopul Oradiei.
Dupa primul tur de scrutin nicunul dintre cei trei candidati desemnati nu a intrunit numarul necesar de voturi (jumatate plus unu din numarul total de voturi valid exprimate) pentru a fi ales. In continuare, a fost organizat un al doilea tur de scrutin intre Inaltpreasfintitul Ioan Selejan, episcopul Covasnei si Harghitei, si Preasfintitul Lucian Mic, episcopul Caransebesului. Intronizarea noului Mitropolit al Banatului va avea loc duminica, 28 decembrie, in Catedrala mitropolitana din Timisoara.
IPS Ioan Selejan a intrat in anul 1980 ca vietuitor la Manastirea Lainici, judetul Gorj. In anul 1986, a absolvit Seminarul Teologic din Craiova, iar in anul 1990, Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu. La 6 august 1990, a fost hirotonit ierodiacon la Manastirea Lainici, iar la 15 august 1990, a fost hirotonit ieromonah. Intre anii 1990-1994, a fost randuit staret al Manastirii Lainici, iar in perioada 1991-1994, a urmat in paralel doua studii de doctorat la Institutul Biblic din Ierusalim, unul in Studii Biblice si altul in Egiptologie si Orientalistica. In anul 1994, a fost hirotesit Arhimandrit si numit Superior al Asezamintelor Romanesti de la Ierusalim, de unde a fost chemat in tara pentru ocuparea functiei de episcop. La 12 iulie 1994, Colegiul Electoral Bisericesc a ales ca intaistatator al nou infiintatei Episcopii, cu sediul la Miercurea-Ciuc, pe P.C.Arhimandrit Ioan Selejan, Superiorul Asezamintelor Romanesti de la Ierusalim si Iordan.
Tot astazi, 16 decembrie sub presedintia IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a avut loc sedinta Sfantului Sinod pentru alegerea noului Arhiepiscop al Romanului si Bacaului. Sfantul Sinod l-a ales prin vot secret pe PS Ioachim Bacauanul, in scaunul vacant de arhiepiscop al Romanului si Bacaului cu 35 de voturi din 45 voturi valid exprimate.
Pentru scaunul vacant de arhiepiscop al Eparhiei Romanului si Bacaului au existat doi candidati: PS Ioachim Bacauanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului si PS Calinic Botosaneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iasilor. Intronizarea noului Arhiepiscop al Romanului si Bacaului va avea loc duminica, 4 ianuarie 2015, in Catedrala arhiepiscopala din Roman.
Sursa: Camelia Tocaci