M-am gândit mult în ultimele ore la cum anume pot merge mai departe, având în vedere că o parte din Biroul Național nu recunoaște decizii luate împreună, încearcă să blocheze verificări legitime ale Comisiei Electorale și multe alte lucruri pe care nu vreau să le definesc acum. Am văzut colegi pe care i-am învestit cu încredere, dar azi aleg să derapeze de la principiile care ne-au adus împreună.
Eu nu sunt omul care să își dorească să câștige o competiție cu orice preț, așa cum, din păcate, constat că se întâmplă la unii dintre colegii noștri. Am promis în campanie dialog, unitate și modernizarea funcționării partidului și nu dau înapoi. Sunt însă câteva lucruri care nu mai pot rămâne așa de-acum înainte, pentru că promitem altfel de politică, dar când este să o aplicăm și intern unii se fac că uită de această promisiune.
Dan m-a definit azi „om al sistemului”. O etichetă pe care mi-au pus-o pesediștii, peneliștii sau oficii de propagandă ale lor de-a lungul timpului. Nu înțeleg cum a acceptat să îl numesc eu, om al sistemului, secretar de stat în 2016. Sau pe Cristi Ghinea ministru, pe Cătălin Drulă consilier de stat și așa mai departe. Au făcut atunci pact cu un om al sistemului?
Dar dacă s-a deschis subiectul „sistemului”, aș vorbi mai degrabă și de cel intern de partid. Sistem forțat și condus fix de cei care mă acuză. De la Secretariatul General – care, din păcate, a făcut erori de netolerat în acest proces electoral – până la sistemul „autobuzelor” reîncărcate pentru turul 2 printr-o interpretare foarte lejeră a regulilor. Dan spune azi că e normal ca adrese de e-mail pe care oamenii primesc un link de vot să fie făcute de șefii de filială unor colegi din mediul rural.
Încă puțin și devine acceptabil ca alții să voteze în locul celor îndreptățiți. Pentru mine, e inacceptabil să schimbăm reguli care, de altfel, sunt clare în legile țării, cum inacceptabil este să jignim colegii din mediul rural în acest fel spunând că trebuie „ajutați” să voteze, pentru că ei nu s-ar pricepe. Abia ăsta este „sistemul” de neacceptat, nu calomnii ieftine.
Avem o Comisie Electorală votată în BN care poate verifica și are instrumentele necesare să clarifice toate sesizările. Nu e nevoie de alte decizii politice ca să stăm în cadrul statutar de alegeri. (Dacian Cioloș)