Avand in vedere atentionarea de cod galben emisa de meteorologi azi, 14 mai, pentru zona Maramuresului unde sunt asteptate ploi ce vor avea si caracter torential, politistii maramureseni adreseaza participantilor la traficul rutier cateva recomandari pentru o deplasare in siguranta.
Pentru conducerea in siguranta in conditiile schimbarii conditiilor meteorologice, politistii maramureseni recomanda conducatorilor de autovehicule sa conduca prudent, sa adapteze continuu viteza de deplasare la conditiile de drum si trafic si sa ia in calcul faptul ca in astfel de conditii spatiul de franare creste substantial.
Pentru o calatorie sigura si pentru prevenirea producerii accidentelor de circulatie pe fondul conditiilor meteorologice nefavorabile, recomandam conducatorilor auto sa se intereseze cu privire la conditiile de deplasare existente pe traseul pe care urmeaza sa il parcurga.
De asemenea, pe timpul deplasarii, le recomandam soferilor sa circule cu viteza redusa, adaptata conditiilor meteo-rutiere, sa pastreze distanta in mers, pentru a putea opri in conditii de siguranta si sa nu se angajeze in efectuarea unor manevre riscante in trafic.
In situatia conducerii autovehiculelor in conditii de ploaie este necesara utilizarea luminilor de intalnire si pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drumuri, precum si a celor de ceata in cazul aparitiei acestui fenomen.
Totodata, recomandam pastrarea unei distante mai mari fata de autovehiculele care circula in fata, precum si evitarea actionarii bruste a mecanismului de directie si a sistemului de franare al autovehiculului, pentru evitarea acvaplanarii.
In conditiile unui trafic aglomerat, precipitatiile pot determina aparitia unor blocaje rutiere temporare. Pastrati-va calmul si nu blocati intersectiile! Nu va angajati in depasirea unei coloane de autovehicule fara a avea o buna vizibilitate si efectuati fiecare manevra in trafic numai dupa o temeinica asigurare!
In cazul ramanerii in pana, triunghiurile de presemnalizare trebuie asezate la o distanta mai mare de autovehicul, decat in conditii normale.
Recomandam conducatorilor auto sa respecte indicatiile agentilor de circulatie si ale lucratorilor de la Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale, in cazul interzicerii sau restrictionarii temporare a circulatiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea interventiei personalului specializat.
Totodata, recomandam pietonilor sa traverseze numai prin locurile marcate corespunzator, dupa o temeinica asigurare si sa evite pe cat posibil deplasarea pe partea carosabila.
Sursa: IPJ Maramures