Pește cu metale grele în magazine. Este descoperirea şocantă a inspectorilor ANPC. Autoritățile au găsit tone de pește din Vietnam cu o concentraţie mai mare de cadmiu decât valorile admise. Acesta, alături de arsenic, mercur și plumb, atacă rinichii.
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi în valoare 35.000 de lei unor importatori şi distribuitori de peşte şi produse de pescuit din Bucureşti şi Ilfov, în urma neregulilor constatate în cadrul controalelor din perioada 26 – 28 iulie.
„Acest lucru ar trebui să mobilizeze și alte autorități, pentru a demara ridicări încă de la frontieră. Este păcat să găsim aceste mărfuri în depozitele marilor operatori comerciali, puse la dispoziția consumatorilor, în condițiile în care anumite zone, cu alarmă în acest sens, ar fi putut fi verificate încă de la momentul importului.”, a declarat șeful ANPC, Horia Constantinescu, la Antena 3.