EPCO, compania care administreaza centrala afectata de la Fukushima, a anuntat joi o noua scurgere de apa cu grad ridicat de radioactivitate, de aceasta data in cursul unor operatiuni de pompare destinate sa goleasca un rezervor subteran defect de unde s-a scurs lichid contaminat, relateaza AFP.
Aproximativ 22 de litri s-au scurs si s-au raspandit in sol, a explicat TEPCO (Tokyo Electric Power) intr-un comunicat.
TEPCO a recunoscut miercuri gravitatea scurgerilor de apa contaminata constatate recent si a promis sa actioneze cat mai rapid pentru a goli rezervoarele ce prezinta defectiuni.
Scurgerea s-a produs in cursul operatiunilor de transfer a apei de la rezervorul 3, neetansat, catre rezervorul 6, care pana in prezent nu a pus probleme.
Pompa, folosita pentru prima data, a fost oprita, dar aproximativ 22 de litri de apa s-au raspandit pe sol, pe o suprafata de 6 metri patrati.
TEPCO a anuntat la sfarsitul saptamanii trecute o prima scurgere de apa contaminata, provenita de la un rezervor subteran.
Sursa: Mediafax