Se strică din nou vremea. Cel puţin asta spun meteorologii care au emis în acest sens o informare meteorologică.
Potrivit acesteia, în perioada 19 septembrie, ora 17 – 21 septembrie, ora 23, la munte, în Maramureş, nordul Moldovei şi al Transilvaniei, local în Oltenia, Muntenia şi Banat în seară zilei de marţi (19 septembrie) şi în noaptea de marţi spre miercuri (19/20 septembrie) vor fi perioade în care vremea va fi instabilă.
Vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi pe arii restrânse grindină. Începând de miercuri după-amiază (20 septembrie), fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala în cea mai mare parte a ţării.
În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 l/mp.
În majoritatea regiunilor vor fi intensificări temporare ale vântului, ce vor lua şi aspect de vijelie, cu viteze la rafală ce vor depăşi 50…60 km/h.