După ce a dus la scoaterea de la vânzare, inclusiv în România, a două dintre cele mai cunoscute medicamente antitusive, Eurespal şi Epistat, Agenţia Medicamentului din Franţa (ANSM) trage un semnal de alarma asupra utilizării unuia din cele mai folosite medicamente împotriva diareei, Smecta.
Potrivit unui comunicat al ANSM, medicamentul Smecta ar putea fi dăunător în cazul copiilor mai mici de doi ani, din cauza unei cantităţi de plumb care ar putea ajunge în sânge. De asemenea, poate dăuna inclusiv femeilor însărcinate şi a celor care alăptează.
Autorităţile din Franţa susţin că aceste medicamente nu trebuie date copiilor sub doi ani din cauza conţinutului de plumb care poate ajunge în sânge.
„Ca măsură de precauţie, ANSM cere a nu se mai folosi aceste medicamente la copiii sub doi ani, din cauza riscului prezenţei unei cantităţi infime de plumb, chiar dacă tratamentul este de scurtă durată”, se arată în comunicatul francezilor.
Astfel, ANSM cere ca prospectul pentru Smecta şi alte medicamente pe bază de argilă, cum ar fi Diosmectita, recomandate în tratamentul diareei acute să fie schimbat.