Un jucător din cadrul echipei de rugby Știința Baia Mare a fost confirmat pozitiv cu virusul SARS-COV-2. Rezultatul probei RT-PCR recoltată marți seară la Aeroportul Internațional Maramureș are rezultat pozitiv. Totodată, alți doi turiști, bărbat și femeie, au primit rezultate pozitive la testele Covid. În toate cele trei cazuri se vor trimite probe la Institutul Cantacuzino pentru secvențiere.
Cele trei probe au ajuns în această dimineaţă la Institutul Cantacuzino. Secvenţierea va dura între trei şi cinci zile, iar interpretarea rezultatelor o zi sau două. Aşadar, cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare aflăm dacă avem un caz de infectare cu Omicron pe teritoriul României.
În urma primelor teste, la două dintre cele 3 persoane testate există o suspiciune înaltă pentru varianta OMICRON a virusului SARS-Cov-2. Una dintre aceste persoane este din judeţul Braşov, iar cealaltă din judeţul Vaslui. Cele 3 persoane care au fost depistate pozitiv cu virusul SARS-Cov-2 sunt complet vaccinate. Toate trei persoanele infectate sunt asimptomatice, cu o stare de sănătate bună și se află în izolare și monitorizare.
Deocamdată, nu ştim în mod clar dacă vaccinurile ne protejează total de această nouă tulpină, însă medicii recomandă în continuare vaccinarea ca fiind singura măsură sigură de protecţie. Şefa Comisiei Europene a declarat că ar trebui să vorbim despre obligativitatea vaccinării la nivelul Uniunii Europene.
Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că, în urma primelor teste făcute pe probele recoltate de la persoanele confirmate cu coronavirus după repatrierea din Africa de Sud, la două dintre cele 3 persoane testate există o suspiciune înaltă pentru varianta OMICRON a virusului SARS-Cov-2.
„Procesul de secvenţiere a genomului pentru tulpina OMICRON se realizează în mai multe etape, pe parcursul mai multor zile. În urma primelor teste, la două dintre cele 3 persoane testate există o suspiciune înaltă pentru varianta OMICRON a virusului SARS-Cov-2”, a precizat, joi, Ministerul Sănătăţii.
Trei dintre românii care s-au întors din Africa de Sud cu avionul pus la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Externe au fost depistaţi pozitiv pentru COVID-19. Printre ei şi un jucător al echipei de rugby CSM Știința Baia Mare care a aflat că este infectat după testul efectuat în aeroport. Cei trei sunt în acest moment în izolare şi aşteaptă să vadă dacă este vorba despre Omicron. Ar fi primele cazuri din România, în condiţiile în care din ce în ce mai multe ţări anunţă imbolnăviri cu noua tulpină a virusului. Statele Unite au anunţat aseară primul caz Omicron pe teritoriu american.