Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis sa decline catre Tribunalul Brasov competenta de judecare a dosarului presedintelui suspendat al Consiliului Judetean Brasov Aristotel Cancescu.
Declinarea competentei vine ca urmare a faptului ca Ion Dinita, pus sub acuzare in acelasi dosar, nu mai are calitatea de deputat, aceasta demisionand din Parlament.
Aristotel Cancescu este judecat in stare de arest la domiciliu. El a fost trimis in judecata in decembrie 2014 alaturi de Ion Dinita si de alte noua persoane si o firma.
Cancescu este acuzat de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (5 infractiuni), luare de mita, spalare de bani, in forma continuata, trafic de influenta si instigare la tentativa la abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos, iar Ion Dinita, de complicitate la abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 infractiuni), dare de mita si spalare de bani.
Obiectul dosarului il reprezinta fapte desfasurate in perioada noiembrie 2006 — noiembrie 2014, fiind legate de activitatea sefului CJ Brasov si a administratorului public al judetului, Radu Ispas, care si-au folosit functia publica de autoritate locala pentru interesele proprii si ale firmelor SC Gotic SA si SC Ramb Sistem SRL, respectiv ale persoanelor care le administrau.
Procurorii DNA sustin ca aceste doua firme ”de casa” detineau cvasi-totalitatea contractelor derulate de CJ Brasov, intrucat le erau acordate preferential, prin incredintare directa, ca urmare a dispozitiei lui Aristotel Cancescu.
Sursa: Agerpres