Ploile abundente din ultimele zile dau mari bătăi de cap autorităţilor. În Maramureşul istoric este alertă din cauza rurilor umflate care riscă în orice moment să iasă din albie.
Sectia de Pompieri Viseu de Sus intervine cu 25 de cadre, 6 motopompe si 5 autospeciale in localitatile Viseu de Sus, Borsa si Bistra, la evacuarea apei din subsoluri. Impreuna cu autoritatile locale, pompierii militari au actionat la suprainaltarea zidului de protectie, in comuna Bistra, pe o lungime de 50 de metri, cu saci de nisip, pe malul raului Viseu.
ANM a emis o nouă avertizare meteo, un COD PORTOCALIU, valabil pentru perioada 23 iunie, ora 10:00 – 24 iunie, ora 02:00.
În Moldova, Transilvania, Maramureș, local în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, precum și în zonele montane vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi și intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice și grindină, îndeosebi în est și sud-est.
Urmează apoi un COD GALBEN, valabil pentru 24 iunie, ora 02:00 – 25 iunie, ora 10:00.
În intervalul menționat, în zonele montane, precum și în nordul, centrul, estul și local în sudul țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.