Statia de metrou Nuevos Ministerios din Madrid se afla joi in curs de evacuare din cauza unei alerte cu bomba, transmite El Mundo, care citeaza fortele de politie.
Potrivit unor surse din politie, un presupus dispozitiv exploziv a fost descoperit intr-un cos de gunoi, intr-o cutie de pantofi pe care scria ‘Storm’ (furtuna, in limba engleza – n.r.).
Politia a activat protocolul Circular 50, un plan de actiune rapida in cazul unui posibil atac terorist, iar specialisti ai TEDAX ((Técnicos Especialistas en Desactivación de Artefactos Explosivos – Tehnicieni specializati in dezactivarea dispozitivelor explozive – n.r.) actioneaza in zona.
Proba realizata cu cainii politisti a dat rezultate pozitive, ceea ce ar putea insemna ca ar putea fi intr-adevar vorba de un dispozitiv. Autoritatile de la Metroul din Madrid au informat ca, la cererea Politiei, a fost oprita circulatia pe Liniile 6 (Avenida de America – Cuatro Caminos), 8 (Nuevos Ministerios – Colombia) si 10 (Cuzco – Gregorio Maranón). Statia Nuevos Ministerios, de pe Linia 8 a Metroului din Madrid, este una dintre cele mai tranzitate.
Sursa: Agerpres