Un Cod galben de vânt puternic intra în vigoare în Maramureş în seara zilei de marţi, 23 octombrie, ora 22.00, cu valabilitate până miercuri, 24 octombrie, ora 22.00.
La munte, îndeosebi la peste 1500 m altitudine, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 70 – 80 km/h, viscolind temporar zăpada și reducând vizibilitatea. La peste 1800 m vor fi rafale de peste 90 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.
Astfel de fenomene se vor semnala în noaptea de marți spre miercuri (23/24 octombrie) mai ales în Carpații Orientali, apoi cu precădere în zona Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură.
În noaptea de marți spre miercuri (23/24 octombrie), în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania vântul va avea intensificări cu viteze de 55 – 60 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65 – 70 km/h. În aceste regiuni, va ploua pe arii relativ extinse, iar cantitățile de apă vor atinge local 15 l/mp și izolat, mai ales la deal, 25 – 30 l/mp.