Directorul medical al Institutului de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL ”Prof.Dr. Dorin Hociotă” din Capitală, conf. univ. dr. Răzvan Hainăroşie, a explicat, pentru News.ro, că, în urmă cu o săptămână, a operat un bărbat diagnosticat cu ciupercă neagră sau mucormicoză.
Afecţiunea poate apărea la aproximativ o lună de la infecţia cu Covid-19 pe fondul sistemului imunitar compromis, mai ales în cazul celor care au avut forme severe de boală, dar şi pe fondul altor afecţiuni, precum diabetul sau HIV/SIDA.
Anul trecut cel puţin 6 astfel de cazuri au fost diagnosticate şi în România. Bărbatul operat la Institutul ORL din Capitală este acum internat pe secţie la Institutul de Boli Infecţioase din Capitală şi primeşte tratament de specialitate. Echipele de medici de la cele două spitale au colaborat pentru gestionarea acestui caz. Medicul Adrian Marinescu spune că este extrem de important ca un astfel de caz să fie diagnosticat cât mai din timp, astfel încât intervenţiile chirurgicale necesare, dar şi tratamentul specific care urmează după acestea să fie eficiente. Pacientul diagnosticat cu mucormicoză va mai rămâne internat la „Matei Balş” până când va depăşi în totalitate pericolul, boala fiind imprevizibilă, spune medicul. În acest caz s-a putut interveni la timp, însă există şi cazuri grave cu complicaţii pulmonare sau la nivelul creierului, în care este ameninţată viaţa pacientului.
Nu există vaccin care să prevină această infecţie, deci nu se transmite de la un om la altul, nu există vaccin şi singura modalitate reală este aceea de a pune diagnosticul într-un timp cât mai scurt pentru ca intervenţia să se facă, ORL şi pe partea de tratament.