Alex Greceniuc este un tânăr din Maramureș care a fost recent numit membru al consiliului de tineret din cadrul administrației prezidențiale kievene. El spune că situația e „dinamică și intensă”, dar speră că miza lui Putin n-ar fi invazia, ci o presiune pe liderii europeni
Născut în Maramureș, Alex Greceniuc este președintele Congresului Mondial al Organizațiilor Ucrainene de Tineret. Etnic ucrainean, de profesie arhitect, el a fost numit, din 17 ianuarie, drept unul din membrii Radei (n.r. – consiliului) de tineret din cadrul Biroului Președintelui Ucrainei – noua denumire a administrației prezidențiale a lui Zelenski.
Alex explică, pentru cititorii Libertatea, cum s-a schimbat situația în Ucraina în ultimele luni. Și folosește denumirea de Kyiv (Keiiv) în loc de rusescul Kiev, el fiind parte a unei mișcări pornite în 2018 cu scopul de a utiliza denumirea ucraineană a capitalei.
„În prezent, situația din Ucraina e una foarte dinamică și intensă. Asta și din punct de vedere al cooperării diplomatice cu partenerii strategici, dar și al străduințelor diplomaților ucraineni de a aplana situația prin negociere. Toate pentru a evita o eventuala confruntare armată. Dacă acum două luni discuțiile vizau anumite scenarii probabile, acum situația s-a intensificat, dovadă fiind interacțiunile recente ale liderilor preocupați de situația din regiune și reprezentanții Rusiei. Pe de altă parte, se poate afirma că, în fond, lucrurile nu s-au schimbat prea mult, iar datele la care se raportează Kyivul sunt aceleași. Separatiști în Donbas susținuți de Rusia, mișcări de trupe la granița de est încă din primăvara anului trecut și un război hibrid încă din 2014. De aceea, observăm o inflamație mediatică pe această temă în ultima perioadă, dar nu sunt motive de panică și ar fi bine-venită o scădere a tensiunii din presa internațională în acest sens.” – explică maramureșeanul într-un interviu acordat pentru Libertatea.ro
Cât despre siguranța națională, Alex ne liniștește:
„La sfârșitul lui 2021, lumea părea relaxată, aproape convinsă că e doar un joc la cacealma al administrației de la Moscova. S-a schimbat starea de spirit? – Poziția rușilor nu pare să se fi schimbat. În schimb, ceea ce s-a schimbat în plan intern în Ucraina este conștientizarea unui posibil scenariu dramatic. Asta a ridicat în rândul populației motivația de a susține țara în mod voluntar, așa cum au făcut-o, de exemplu, în 2014. Începând cu Euromaidanul și continuând cu miile de voluntari care au venit în sprijinul armatei desfășurate în Donbas. Cât timp România își va face datoria de bună vecină și va susține demersurile de descurajare a oricăror intervenții din partea Rusiei pe teritoriul Ucrainei nu are motive să își facă griji. Repet: dacă România va conlucra la nivel diplomatic pentru a susține solicitările Ucrainei la toate nivelurile, vorbim de NATO, Parlamentul European, Adunarea Parlamentară a Comisiei Europene, de scădere a tensiunilor din regiune și va pune umărul la implementarea măsurilor necesare pentru păstrarea păcii în regiune, nu are de ce să-și facă griji.” – explică Alex.