Armata SUA din Europa a desfasurat o baterie de rachete de aparare Patriot in apropiere de Varsovia, ca parte a unor exercitii comune cu Polonia menite a oferi noi asigurari in contextul conflictului din statul vecin Ucraina, relateaza Reuters.
Stat membru al NATO din 1999, Polonia nu are propriul sistem de protectie impotriva rachetelor balistice si urmeaza sa ia in urmatoarele saptamani o decizie privind furnizorul sistemului sau de aparare cu rachete de raza medie de actiune.
„Am fost intotdeauna prieteni si suntem aliati de 16 ani”, a declarat sambata ministrul polonez al apararii, Tomasz Siemoniak, intr-o conferinta de presa comuna cu ambasadorul american, Stephen Mull.
„In tot acest timp, am fost intotdeauna de partea SUA. Cand noi am avut nevoie, SUA au fost ferm de partea noastra”, a spus Siemoniak.
Fortele americane din Europa au precizat anterior in cursul saptamanii ca obiectul acestor exercitii ce vor dura o saptamana este „sa ofere noi asigurari aliatilor, sa demonstreze libertatea de miscare si sa descurajeze orice agresiune regionala asupra flancului estic al NATO”.
Bateria de rachete Patriot, produse de compania americana Raytheon, a ajuns in Polonia impreuna cu 100 de militari americani si aproximativ 30 de vehicule. Sistemul de rachete sol-aer a fost desfasurat la baza militara de la Sochaczew, un oras la circa 50 km de Varsovia.
Siemoniak a spus ca este un lucru firesc ca Polonia sa se antreneze cu aliatii sai pentru apararea orasului.
„Suntem aici pentru a le arata aliatilor nostri polonezi ca garantiile de securitate ale SUA pentru Polonia, ca parte a NATO, nu inseamna doar vorbe”, a declarat, la randul sau, ambasadorul american la Varsovia.
Exercitiile survin in contextul informatiilor din media ruse conform carora Rusia a desfasurat rachete balistice Iskander in enclava sa Kaliningrad din vecinatatea Poloniei ca parte a exercitiilor de la inceputul saptamanii.
Sursa: Agerpres