Alina Mungiu-Pippidi a comentat numirea Violetei Alexandru la conducerea Ministerului Muncii și a făcut o observație legată de Ludovic Orban și legătura cu aceasta.
„Să ne uităm puţin la prim-ministrul Orban, când apare în şedinţe de Guvern. Poate este o iluzie vizuală, dar mie mi se pare că se uită foarte des la Violeta Alexandru, căutând aprobare în ce spune. Şi cu această ocazie să punem întrebarea: „Ştie cineva cine este Violeta Alexandru, dintre oamenii care ne ascultă?”. Te întrebi de ce cineva ca Violeta Alexandru este ministrul Muncii. A avut vreodată vreo pregătire în acest domeniu? Este un vechi membru al PNL?
„Ce legătură are cu ministerul Muncii?”
Eu când am prins-o pe această persoană era în societatea civilă, deci trebuie să fie foarte recentă în PNL. Era în societatea civilă, se ocupa de integritate politică, deci trebuie să presupun că era o persoană neutră. Mă întreb ce legătură are cu ministerul Muncii o persoană cu studii la Universitatea particulară Cantemir şi apoi cu masterat de Securitate la SNSPA? De ce se uită prim-ministrul Orban atât de des la ea? De ce a ajuns preşedinte pe Municipiul Bucureşti fără niciun fel de alegeri?”, a spus Alina Mungiu-Pippidi într-un interviu pentru Antena 3.
Sursa dcnews.ro
Sursa foto www.ceu.edu