Politologul Alina Mungiu Pippidi susține că președintele Klaus Iohannis, după 8 ani de mandat, se transformă din omul care s-a opus sistemului, în omul care a preluat frâiele sistemului și acum îl conduce. Ea arată faptul că președintele a reușit să dețină puterea totală, iar tot ce însemna opoziție a fost subjugată sau nimicită cu ajutorul procurorilor.
”În timp ce mai ia un premiu obscur în Germania (mulțumim presei oficiale române, că altfel nu știa nimeni, presa germană a ratat subiectul) Klaus Iohannis se pregătește să patroneze îngroparea finală a democrației românești.
Cu alte cuvinte, ceea ce s-a petrecut sub ochii noștri în ianuarie 2015, adică un președinte ales de popor pur și simplu pentru că avea un profil agreat de opinia publică (și atacat de sistem, sau de o bună parte din el la început) devine după aceea președintele sistemului. Pe care îl patrimonializează, punînd pe șeful lui de campanie șeful SRI, înlăturîndu-l pe Coldea și pe cei apropiați lui Victor Ponta și creînd condițiile pentru un amestec fără precedent al serviciilor secrete în politică sub pretextul luptei cu corupția, pentru care nici el, nici aliații de la Ordonanța 13 nu făcuseră anterior nimic. Cu fonduri enorme pentru presă, platformele de socializare, creînd pseudo societate civilă și pseudo opinie publică cu un succes pentru care Putin ar putea fi invidios.
Sunt deja cîțiva ani de cînd avertizez că pericolul politic major pentru România este incapacitatea dreptei de a cîștiga alegerile fără a folosi serviciile secrete (și nu Dragnea sau alt baron local) și lipsa neobișnuită de scrupule în a folosi mijloace neconstituționale pentru a-și promova interesul propriu, prezentat ca fiind singurul pro-Europa, pro-Occident, pro-bună guvernare, etc. Din păcate, am avut dreptate, și la această oră președintele și partidele mari sunt încolonate și gata să legalizeze, printr-o reformă fără rușine a legilor siguranței naționale, sistemul actual, în care serviciile deturnează sensul alegerilor și controlează președintele (eventual folosind DNA, al cărui control a fost mereu miza lor, de cînd Băsescu, luîndu-se după americani și uitînd unde se află, a făcut corupția amenințare de securitate), care va deveni singurul de care depind, eliminînd orice alte controale democratice? Alegerile directe pentru președinte au fost totdeauna o problemă pentru ei, fiind calea cea mai clară prin care imprevizibilul (adică votanții) ar putea schimba ceva, dar captura post-alegeri din cazul Iohannis ne arată că fie la selecție, fie la campanie, fie la rezultat statul paralel are mijloace de a fi mai tare ca electoratul.
O mînă de ziariști, de fapt mai puțini ca degetele unei mîini, protestează contra acestei stări de fapt și pe unii a trebuit să îi arăt cu degetul ca să se trezească. Azi, cînd bătălia e aproape pierdută ne întrebăm de ce lumea nu se mobilizează să apere democrația românească, sau în sondaje avem singura majoritate din Est dezamăgită de sistem și gata să se întoarcă la liderul providențial. Pentru că atunci cînd mai era încă vreme ați făcut front că statul paralel e o ficțiune a lui Dragnea (deși știați bine că eu, și nu Dragnea, lansasem primul avertisment) și evident că nu vă crede nimeni azi, cînd ați întors-o la 180 de grade. Dar, în sfîrșit, bine că v-ați trezit, o mînă de ONG și de ziariști.
Cine tace zgomotos merită evidențiat, nu cine se trezește, fie și tîrziu. Întind mîna oricui se mobilizează, fie și tîrziu. Cum stăm:
Intelectualii. Revistele 22 și Dilema, tăcere totală. Nu o fi chiar o întîmplare, de altfel, că au ajuns amîndouă să aibă același editorialist, pe Andrei Cornea, care apără toate pozițiile sistemului, pînă la nuanțe, de orice deviaționism (exact pe dos față de ce trebuie să facă intelectualul, care pune în discuție, chestionează puterea, etc), și pentru care Băsescu e Elisabeta a II-a și nu Petrov. Numai că nu și-au trecut pe generic iubirea pentru SPP, SRI și SIE, asta după ce finanțatorii mai vechi au fost de genul Udrea, Plăcintă, baroni locali susținători Roșia Montană, etc. Așteptați să vedeți cum e apărată democrația de securitate de alde Baconschi sau Cristi Preda. De zece ani văd în jurul meu numai o mînă de disidenți, aceiași de dinainte de 1989, pe care îi publicăm pe România curată, Antonesei, Tudoran, etc.
Oligarhii. Securiști de rit vechi sau nou, oligarhii din media sunt complet subjugați de anticorupție, cu Băsescu se mai luptau, dar cu un sistem care are fiscul, DNA și tot ce mișcă e mai greu. Preferă să ia bani direct de la guvern și să lupte cu Putin, umplînd cu generali plagiatori toată komentatura. Voiculescu, care a supraviețuit și închisorii și atacurilor fiscului e mai prudent decît era, că i-au arestat și șeful de trust, pus în discuție copiii, etc. Alți oligarhi sunt direct ai lor, dezvoltați prin monopoluri date de sistem. CNA stă să în sfîrșit să lichideze încălcarea flagrantă a legilor anti-concurențiale de către DIGI, dar hai să vedem dacă sunt în stare. Curaj !!!
Societatea civilă. Unde sunt Inițiativa România, Rezist Toată Țara, Corupția Ucide și toți cei care au ajutat la greu statul paralel în 2017-2020, toată pseudosocietatea civilă creată de Mihai Polițeanu doar ca să anuleze coalițiile reale care existau? Nicăieri. Ghinea i-a dat lui Polițeanu un loc de deputat în USR pentru misiunea îndeplinită și ceilalți s-au băgat la loc în găurile din care ieșiseră. Amîndoi luptă pentru controlul USR pe toate părțile, că așa e la ăștia. Sau poate așteptați de la societatea civilă creată de postul dintotdeauna sub control Pro-TV, și condusă de vedetele lui, să ia vreo atitudine? Alde Mîndruță, Moisescu, etc? Așteptați.
Publicul. Greu să mai aștepți ceva de la unii care s-au lăsat pradă unor manipulări atît de ieftine și s-au ascuns în bule astupîndu-și urechile cu ambele mîini ca să nu fie forțați să găndească. Prețul expunerii selective la media face ca publicul cîndva evoluat să fi coborît la nivelul publicului Antenei 3, pe care l-a demascat tot timpul. Dacă îți iei lumina de la influencerii de la servicii nu ai reflexe democratice mai bune decît fanii lui Gădea et comp. Aceia măcar sunt săraci, bătrîni și nu au de ales. Dar, în sfîrșit, cine nu e acoperit să se miște, măcar acum, dacă reușește să treacă peste orgoliul de a fi fost paralel cu ce s-a întîmplat în România ani de zile și dă o mînă de ajutor măcar acuma.
Partidele. Ca și în Brazilia (și ea condusă de un general după o are campanie anticorupție) anticorupția a distrus partidele, pentru că erau corupte, sistemul a pus mîna pe niște cioturi ca USR sau AUR ca să facă alternativă la el însuși și a colonizat partidele principale la greu. Deci cine să facă ce? Poate oamenii de afaceri, ca în Bulgaria, dar cîți sunt autonomi față de sistem și capabili să finanțeze un partid nou? Reamintesc că Cioloș nici nu s-a putut înscrie de cîte bariere i s-au pus pînă nu l-au luat niște securiști în primire, taxa de intrare e să îi iei și pe ei. Dar oamenii de afaceri să priceapă că nu poți avea statul paralel la guvernare, pentru că tendința lui e să sufoce piața cu monopolurile lui, ca la Hexi Pharma. Suntem ca în Ruanda, unde firmele asociate cu șeful statului se prezintă singure la licitații, cp nu are nimeni curajul să vină contra lor.
Suntem pe frontul domestic cam ca la războiul din Ucraina: nu am fost severi cu Putin cînd nu era înarmat și nu îi facem concesii acuma cînd poate distruge toată Ucraina. Dar, asta e! Tîrziu cum e, dacă societatea românească nu se mișcă acum, degeaba am intrat UE și NATO, sau doar ca să facem figurație.
„Și acum ce facem?” GUȘA!!!