Românii care lucrează legal în străinătate pot primi pentru copiii lor alocaţii în țara în care sunt angajaţi și au reședința.
Copiii ai căror părinţi lucrează legal în străinătate, într-o ţară din UE, pot primi alocaţiile care se dau în acea ţară, în locul celor din România, care sunt în general mult mai mici. Copiii au dreptul la această alocaţie indiferent dacă locuiesc în România sau în ţara în care muncesc părinţii lor.
Copiii vor beneficia de aceste alocaţii care vor fi oferite de un singur stat sau, eventual, vor primi o diferenţă de la instituţia competentă din statul care acordă alocaţia mai mare.
Alocațiile europene reprezintă o formă de prestaţii familiale care au ca scop asigurarea securităţii sociale pentru salariaţii şi lucrătorii independenţi şi membrii familiilor acestora, care au reşedinţa într-un stat membru al Uniunii Europene şi desfăşoară o activitate salarială sau independentă într-unul dintre aceste state.
Aceste alocaţii se acordă pentru copiii avuţi în îngrijire, ca şi alocaţiile care se acordă în România. Diferenţa constă în faptul că, urmare a desfăşurării unei activităţi salariale sau independente pe teritoriul unui alt stat membru UE, această alocaţie poate avea un cuantum mai mare (în majoritatea cazurilor), acest cuantum depinzând de legislaţia statului respectiv.
De aceste alocaţii pot beneficia copiii ai căror părinți lucrează legal pe teritoriul Uniunii Europene.
Astfel, părinţii care au dreptul de a primi această alocaţie ca urmare a activităţii desfăşurate în afara României, pe teritoriul Uniunii Europene, pot beneficia de alocaţie pentru copiii lor în cuantumul stabilit de legislaţia ţării în care lucrează, indiferent dacă aceştia au sau nu copiii împreună cu ei.
Ce acte sunt necesare:
Pentru obţinerea alocaţiei europene trebuie să vă adresaţi instituţiei competente cu plata prestaţiilor familiale din România (AJPS) şi din statul în care lucrătorul migrant îşi desfăşoară activitatea. Aceste instituţii sunt organizate diferit de la un stat la altul.
În Italia, de exemplu, trebuie să mergeţi la Institutului Naţional de Protecţie Socială (INPS).
În Romania, instituţia responsabilă cu plata prestaţiilor familiale este Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale care la nivel local este reprezentată de Agenţiile Judeţene pentru Prestaţii Sociale.
Procedura se demarează prin depunerea formularului E411 completat în partea A la instituţiile abilitate cu plata prestațiilor familiale din România sau din ţara în care lucrătorul migrant îşi desfăşoară activitatea. Plata „alocatiei europene” va fi efectuată după completarea integrală a formularului E411 și depunerea acestuia la instituția responsabilă din statul UE competent cu plata alocației.
Perioada de timp scursă între data depunerii formularului E411 la instituția responsabilă cu plata alocatiei europene și plata propriu-zisă a alocației depinde de factori precum
- corectitudinea datelor completate în formular (nume, adrese, coduri numerice personale etc.);
- perioada necesară obținerii de informații de la alte instituții abilitate.
Italia este singura țară din Europa, unde alocația de stat primită de copil indiferent de țara de proveniență, se calculează strict după nivelul veniturilor realizate de familie.
În cazul familiilor care realizează venituri sub o mie de euro, alocația poate atinge 250 de euro lunar. Alocația scade acolo unde veniturile familiale cresc, depășind suma de 2.500 de euro lunar. În acest caz alocația lunară ajunge uneori la 40 de euro.
Alocația de stat oferită de statul italian variază și în funcție de numărul membrilor familiei, nu doar de cuantumul veniturilor realizate de membrii acesteia. Mai concret, în cazul unei familii alcătuite din doi adulți și un singur copil unde veniturile realizate depășesc 15 mii de euro anual, alocația lunară ajunge la 140 de euro. În cazul unei familii cu mai mult de doi copii alocația de stat poate ajunge suma de 250 de euro lunar.
De asemenea, în Italia alocația de stat poate fi solicitată și primită retroactiv pe o perioadă de până la 5 ani. Românii care au muncit în ultimii 5 ani în Italia și au avut copii în țară vor putea cere aceste drepturi retroactiv. În aceste condiții statul italian va realiza calculele de rigoare și va scădea alocația primită în România pentru a plăti doar diferența.
Cererile de acordare a acestor drepturi se pot solicita:
- la propriul patron dacă aveți o muncă subordonată;
- la INPS dacă se lucrează în servicul domestic sau agricultură;
- online, prin serviciile accesibile direct către cetățenii înregistrați pe site-ul INPS