Alpinistul baimarean Cosmin Andron va prezenta maine, 9 decembrie, la Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu” din Baia Mare povestea celei mai recente expeditii ale sale, respectiv tentativa de a escalada Varful Shishapangma (8.027 metri). Baimarenul va prezenta publicului o proiectie de fotografii, dupa care va raspunde intrebarilor celor prezenti. Evenimentul va incepe la ora 17.30.
In cadrul acestei expeditii, Cosmin Andron a fost insotit si de un grup de studenti din China, precum si de o echipa de filmare care a realizat un documentar. Cu aceasta ocazie, baimareanul se pare ca a stabilit un record mondial organizand cu studentii sai o scoala de alpinism la peste 5.600 metri altitudine.
Cosmin Andron practica alpinismul din 1989. Primele catarari le-a facut pe Creasta Cocosului, folosind un echipament improvizat, pe care si l-a confectionat acasa. A absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca si este doctor in filosofie, diploma fiind obtinuta la Universitatea din Londra.
Sursa: Andrei Gherghel