Președintele Iohannis a acordat „Ordinul Național Pentru Merit”, în grad de Cavaler”, alpinistului Török Zsolt, care a decedat sâmbătă în Munții Făgăraș.
Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare, „în semn de înaltă apreciere și recunoaștere pentru importantele performanțe sportive obținute de-a lungul timpului, pentru determinarea și pasiunea cu care și-a desăvârșit poziția de alpinist la nivel național și internațional, precum și pentru contribuția semnificativă adusă sportului românesc”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Alpinistul Török Zsolt a murit, sâmbătă, în timpul unei expediții în munții Făgăraș, în apropiere de Vârful Negoiu.
Mai mulți alpiniști și-au exprimat nemulțumirea deoarece ministrul Tineretului și Sportului nu a făcut niciun demers pentru decorarea lui Török Zsolt și a colegilor săi, pentru expediția pe muntele Pumori (Himalaya), deși actele au fost depuse în luna aprilie.
„De atunci, însă, nu s-a mai întâmplat absolut nimic. Și am dat telefoane aproape săptămânal. Ignorare totală. Ce pot să mai spună acum? Că o să-l decoreze post-mortem! Suntem o țară tristă, care nu e în stare să-și promoveze oamenii valoroși decât când aceștia nu mai sunt alpinistul Tiberiu Pintilie, pentru Libertatea.
Alpinistul Török Zsolt va fi înmormântat, astăzi, în Arad.