Alpinistul Zsolt Torok, care a dispărut în Munţii Făgăraş, a fost găsit mort sâmbătă, a declarat pentru Agerpres şeful Salvamont Sibiu, Adrian David.
„Alpinistul român în vârstă de 45 de ani a fost localizat în zona vârfului Negoiu şi se pare că este decedat. Se încearcă evacuarea pe calea aerului a acestuia şi în zonă sunt mai multe echipe salvamont care încearcă să ajungă la locul accidentului”, a afirmat Adrian David.
Alpinistul a fost căutat de echipe ale Salvamont Sibiu şi Argeş, de jandarmi sibieni şi argeşeni, dar şi de un elicopter al MAI.
Și ministrul de Interne, Mihai Fifor, a postat pe Facebook un mesaj de adio cu fotografia lui Zsolt Torok.
Printre performanțele sale se numără escaladarea celor mai periculoase piscuri din Alpi și expediția spre Nanga Parbat din Himalaya.