Toate produsele alimentare se vor scumpi de sărbători, avertizează surse din industrie.
Pandemia îi ţine în case pe români, anul acesta, însă asta nu înseamnă, nicidecum, că oamenii vor avea un Crăciun ieftin. Scumpirile alimentelor vor face ca preţul acestor sărbători să explodeze
Cauzele sunt, aparent, multiple dar cele mai multe sunt, într-un fel sau altul, legate de epidemia de coronavirus, care a restrâns activitatea HoReCa şi a redus mobilitatea forţei de muncă iar aceste efecte s-au reflectat în pierderi la producători.
Pierderile se cer recuperate sau măcar limitate, astfel că surse sindicale din industria alimentară locală estimează o creştere cu 15 – 20 la sută a preţului produselor în preajma Crăciunului.
Astfel, carnea de porc, care costă în prezent, în hypermaket-uri, 20-22 de lei/kg va ajunge la 25-28 de lei/kg.
Cozonacul se va scumpi cu cel puţin 10 lei/kg şi va ajunge la 20-30 lei/kg.
Produsele de panificaţie vor înregistra majorări de preţuri de 10-20 la sută.
Fructele şi legumele vor fi mai scumpe cu 10-15 la sută în condiţiile în care piaţa locală depinde de importuri, pentru că România nu produce fructe şi legume în sezonul rece.
De asemenea, și lactatele ar urma să se scumpească cu 5% pe fondul creşterii preţului furjelor după un an secetos.
Care Craciun ? Anul asta se amana !