După sloganul politic „furat” în mod evident de Ionel Bogdan, (Vezi detalii), noi acuzații de plagiat vin la adresa candidatului PNL la funcția de primar al Băii Mari. De această dată, Călin Herțeg reacționează dur după ce mai Ionel i-ar fi plagiat programul electoral.
„Mă ia cu nervii și cu scârbă. Mi-a picat în mână Planul lui Bogdan pentru Baia Mare și am constat că mi-a plagiat întreg programul electoral. Dacă Planul lui pentru Maramureș este o lungă înșiruire de ratări și nerealizări, Planul pentru Baia Mare este o hoțomănie. Toate ideile mele, formulate pe Facebook și pe la emisiuni tv, sintetizate în PROPUNEREA MEA PENTRU BĂIMĂRENI, au fost sustrase de el, împachetate în hârtie scumpă, de zeci de mii de euro și vândute băimăreniilor ca idei proprii.
Da, eu nu pot să mă bat cu el și partidul lui în bugete de campanie să îmi fac cunoscut programul. Pe asta se bazează el. Nu am milionul de euro pe care-l cheltuie partidul lui în această campanie și precampanie. (Suma am aflat-o de la cineva foarte bine informat. Dacă credeți că exagerez, vă fac trimitere la ultima filmare a Bogdanilor, de la Antene. Prețul aparițiilor la Antene este de 4000 euro/TVA pe minut).
Da, nu am în spate grupuri de interese flămânde, care să mă susțină financiar. Doar o echipă mică de oameni cinstiți și curajoși.
Dacă sunteți printre cititorii acestei postări vreunul care credeți că Ionel Bogdan e vreo lumină care vă pune ”pe roate”, vă garantez eu că vă înșelați. Dacă credeți că a fost lansat de nicăieri și lăsat de capul lui prin acest județ, vă înșelați. Dacă credeți ca a început proiecte de 2 miliarde de euro în Maramureș și le-a lăsat pe toate neterminate, pentru că i s-a arătat Bolojan în vis, care i-a zis să vină la Baia Mare să facă frumos, iar vă înșelați.
Eu nu mă las furat, așa că îl provoc din nou la o dezbatere de idei, chiar dacă pentru el o să fie obositor!
Până atunci, vă provoc să pierdeți, nu chiar inutil, 10 minute din viață și să recitiți cum a pus Maramureșul cu roatele în sus, în primul număr din Planul lui Bogdan, din 2020. Aștept comentariile după ce îl citiți.
Pun link-ul aici.
https://dokumen.tips/…/planul-lui-bogdan-2020-8-30-4…” – a arătat Călin Herteg pe rețelele de socializare.