Cinci autovehicule abandonate, aflate pe domeniul public, au fost ridicate miercuri, 25 noiembrie 2020, de angajații Biroului Circulație, Direcția Poliția Locală Baia Mare.
Cele cinci mașini se aflau pe străzile Motorului, Mărgeanului, Nufărului și Bulevardul Unirii, iar trei dintre acestea nu au proprietari. Autovehiculele au fost depuse în curtea Serviciului Public Ambient Urban, de pe strada Mărgeanului. Cele 3 masini fara proprietari au fost ridicate de pe Margeanului, Nufarului si Motorului.
„În cazul în care mașinile nu sunt revendicate în maximum 30 de zile, acestea intră în proprietatea municipiului Baia Mare și vor fi casate. Dacă proprietarii doresc să le recupereze, trebuie să meargă la sediul Poliției Locale unde se va încheia un proces verbal de constatare a contravenției, conform Legii 421/2002. Amenda poate fi cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei. După efectuarea plății, proprietarii vor putea reintra în posesia autovehiculelor.
Această acțiune va continua și pe parcursul săptămânii viitoare.
Inițiativa aparține primarului Cătălin Cherecheș care a dispus, la începutul anului curent, ca toate mașinile abandonate, aflate pe domeniul public, să fie ridicate”, potrivit Biroului de presă al primăriei.
Foto: Primăria Municipiului Baia Mare
Foarte bine, dar sa vina si pe str. Aleea Rotunda unde sunt 3 autoturisme de 2-3 ani nemiscate una langa cealalta si care ocupa locul de parcare, in conditiile in care noi nu avem spatiu de parcare suficient.