Vezi VIDEO
Liberalizarea pietei de energie electrica l-a motivat pe un maramuresean sa vina cu un proiect care le permite clientilor sa treaca la un alt furnizor. Barbatul relateaza ca i-a venit aceasta idee, dupa ce a trecut prin Brasov. Acolo a aflat ca exista o alternativa la actuala societate de furnizare a energiei electrice si care le da posibilitatea consumatorilor sa plateasca facturi mai mici. La doar trei saptamani de cand planul a prins contur, in jur de 300 de maramureseni au optat pentru a se abona la noul furnizor de energie electrica.
Piata de energie electrica din Romania este total deschisa inca de la 1 iulie 2007 pentru companii, iar din 2014 liberalizarea serviciilor de furnizare a energiei electrice a devenit valabila si pentru persoanele fizice. Inca de la inceput s-a argumentat ca liberalizarea completa a pietei „va duce la preturi competitive si servicii tot mai performante, oferite de furnizori clientilor lor de pe piata libera”. Aceasta posibilitate de a plati facturi mai mici la energie electrica l-a motivat si pe un maramuresean sa vina cu o alternativa pe piata. Ciprian Pop din Coruia a relatat ca i-a venit aceasta idee dupa o deplasare in Brasov. Acolo a aflat si despre alternativa pe care a implementat-o ulterior si in Maramures.
“Proiectul a inceput de la Brasov, eu trecand prin zona, cineva mi-a zis ca pot schimba furnizorul de energie electrica. Am intrebat in ce consta acest lucru. Dansii mi-au zis ca trebuie doar sa-mi schimb furnizorul, ramanand aceiasi transportatori, distribuitori. Practic se schimba monopolul, se rupe monopolul dintre un furnizor si celalalt furnizor”, a explicat omul de afaceri, Ciprian Pop.
Trei luni s-a muncit la acest proiect care a devenit realitate si in Maramures. Firma se bazeaza pe energia electrica venita de la circa 260 de producatori. “Firma a cumparat energie de la cel putin 260 de producatori, inclusiv eoliene, si panourile fotovoltaice si, prin acest mod, dansii ne pot vinde energia mai ieftin. Pe viitor, din septembrie speram sa vina cu panouri fotovoltaice sa le vanda la un pret mai mic, sa ni le putem pune noi pe casele noastre, pe terenurile noastre, ca sa avem de unde sa vindem energia mai ieftin”, a punctat Ciprian Pop.
La noul furnizor de energie electrica s-au inscris deja 300 de persoane. Oamenii au fost convinsi sa se orienteze spre noua optiune dupa ce au aflat ca vor plati mai putin pentru factura la energie electrica.
“Eu la fiecare factura pot sa zic ca raman cu 460 de lei in buzunar. E painea la copii care ramane in fiecare luna in buzunar. In functie de consum, de la 1 la 20%, la un abonament de 50 de kilowatti nu poti sa-i dai un consum mic. Si consumul e mai mare, de aceea scade pretul la energie la kilowatt”, a adaugat Ciprian Pop.
Schimbarea furnizorului de energie electrica se face usor pentru clienti. Acestia nu trebuie sa plateasca nicio taxa suplimentara. Trebuie doar sa-si exprime dorinta de a incheia un contract cu noul furnizor. In plus, pe noua factura nu trebuie achitata nici taxa radio-TV. Cand vine vorba despre persoane decedate, pe care este intocmit contractul pentru electricitate, omul de afaceri a mai aratat ca se poate veni cu certificatul de deces la firma. Fara sa fie nevoie de succesiune se incheie contract cu noul client. La fel se poate proceda si in cazul in care un membru al familiei este in varsta, iar acesta doreste sa ii directioneze plata serviciilor de furnizare a energiei electrice unei persoane mai tinere.
In viitor, Ciprian Pop a mai afirmat ca se gandeste si la o alternativa pentru serviciile de furnizare a gazelor. In Baia Mare, noul furnizor de energie electrica poate fi contactat la sediul de pe bulevardul Republicii, numarul 18.
Sursa: Camelia Tocaci