Nu vreau să dramatizez pentru că nu e cazul. Dar articolul de mai jos mi-a dat curaj să transmit un mesaj pe care îl aveam în suflet încă din vară și nu știam cum să procedez.
Am ales să scriu această postare pentru a putea să ajut, să îmi folosesc experiențele de viață pentru a atrage atenția asupra necesității de a a pune sănătatea pe primul loc și a avertiza asupra importanței controalelor de rutină.
Eram la final de iulie și așteptam cu nerăbdare vacanța. Îmi cumpărasem bilete de avion să merg la Oradea, să particip la ședința Biroului Executiv al PRO România Bihor.
Între timp, câteva analize, mai ales că trecuse mult prea mult timp de la ultimele analize făcute.
„Operație de urgență, nu are sens să facem biopsie, e o mică tumoare care se vede, după formă, că e cancer”.
Un cuvânt ca oricare altul, care nu însemna nimic pentru mine până atunci.
Am început o noua călătorie.
Diagnosticul de la București s-a adeverit, dar biopsia a relevat faptul ca Dumnezeu m-a trimis la medic in timp. Faza incipientă. Deja după operație chirurgul mi-a spus sunt perfect sănătoasă, dar pentru siguranță și pentru a evita reapariția, va trebui să fac și radioterapie.
Ca toate accidentele din viața mea, le-am luat așa cum erau, probleme pe care trebuie să le rezolv pentru a putea merge mai departe.
Am continuat toate planurile mele, cu excepția concediului.
Mai am cinci ședințe de radioterapie.
Le mulțumesc tuturor care mi-au fost aproape: familie, prieteni, medici, personal medical.
Le mulțumesc tuturor organizațiilor civice care militează și lupta împotriva cancerului, mai ales împotriva descoperirii precoce a cancerului la sân. Abia acum îmi dau seama de importanța acestor acțiuni și vreau să mă implic în orice demers care le pot face pe femei să conștientizeze că fiecare zi contează.
Știu, mereu avem ceva mai important de făcut, suntem stresate si obosite, de cele mai multe ori tot amânăm.
Vă rog din suflet pe toate să aveți grijă de voi.
Eu voi continua să îmi îndeplinesc responsabilitățile pe care le am În Parlamentul European si ca Prim- Vicepreședinte al PRO România. Mai determinată ca niciodată.
Vreau să fac bine, să îmi ajut tara, să folosesc tot ce am acumulat pentru a îmbunătăți viața oamenilor. Îmi pare rău că în această vară i-am dezamăgit pe mulți cărora le promisesem că îi vizitez.
Dar există întotdeauna un nou început. Cu o experiență de viață în plus, cu încredere, curaj și credința.
Și dacă în urma acestei postări măcar o singură persoană nu mai amână controalele medicale, mă simt cu conștiința împăcată.
Mulțumesc tuturor, multă sănătate! (Corina Crețu, europarlamentar)