Senatorii au respins solicitarea de aprobare in regim de urgenta a unei initiative legislative propuse de senatorul maramuresean Gheorghe Mihai Barlea – fost director al institutiei. Aceasta a fost inregistrata in 26 aprilie si propune declararea complexului “Memorialul victimelor comunismului si al rezistentei – Sighet” ca ansamblu de interes national. Decizia senatorilor face ca modificarea propusa de parlamentarul maramuresean sa fie supusa votului intr-una din sedintele viitoare.
Initiativa a primit avizul comisiilor de specialitate, dar plenul Senatului nu a aprobat nicio modificare a programului de lucru si a ordinii de zi curente, respingand toate solicitarile de dezbateri in procedura de urgenta.
Fata de forma initiala a legii propuse de senatorul Barlea, Consiliul legislativ a operat o modificare referitoare la acordarea dreptului ca, din sumele primite de la bugetul de stat si din alte fonduri atrase, Fundatia “Academia civica” sa poata sa sustina si sa finanteze proiecte de recuperare a memoriei colective si in alte localitati din tara sau foste locuri de detentie si deportare.
Modificarea propusa de Consiliul legislativ va fi analizata daca nu contravine legii, pentru ca aceasta reglementeaza faptul ca sumele primite de la bugetul de stat de catre Fundatia “Academia civica” sunt exclusiv cu destinatia Memorialului din Sighetu Marmatiei.
Senatul este prima Camera sesizata pentru adoptarea modificarii privind complexul din Sighetu Marmatiei, forul decizional fiind Camera Deputatilor.
Sursa: Catalin Vischi