Sub egida Consiliului Judeţean şi a Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Chineze din Maramureş peste 100 de oameni de afaceri au participat, vineri dupa masă, în Sala ”Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ, la întâlnirea ambasadorului Republicii Populare Chineze, Excelenţa Sa Jiang Yu, cu mediul de afaceri din Maramureş, consilierii judeţeni Ioan Cheudean, Ioan Buda, Gică Timiş, Sorin Şunea, Florica Roman, cadre universitare şi alţi factori interesaţi. Întâlnirea a precedat vizita realizată la ATP Group, acolo unde Excelența Sa a primit informații privind camioanele Truston asamblate în Baia Mare, ale căror motoare sunt Powered by Weichai.
Evenimentul a fost deschis de Florin Bancoş, preşedintele filialei Maramureş a Camerei de Comerţ şi Industrie România – China, care a mulţumit celor prezenţi pentru interesul acordat aceste întâlniri şi a subliniat importanţa deschiderii filialei în Maramureş. În cadrul întâlnirii preşedintele Consiliului Judeţean, Gabriel Zetea alături de subprefectul Alexandru Cosma au salutat interesul arătat de oamenii de afaceri privitor la această întâlnire şi au subliniat importanţa deschiderii a cât mai multor punţi economice spre Republica Populară Chineză.
”Suntem în faţa unui moment istoric şi vă spun că sunt extrem de bucuros de implicarea şi dorinţa de cooperare pe care am regăsit-o la ambasadorul RP Chineze. Am discutat despre mai multe domenii în care ne putem implica reciproc şi cred că pentru Maramureş colaborarea economică cu Republica Populară Chineză poate deveni un motor de dezvoltare important pe viitor”, a conchis preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.
„A fost o reală plăcere și bucurie să-l întâlnesc și să discut cu preşedinte Gabriel Zetea, care am observat că este un lider pragmatic şi cu o viziune spre viitor. Am toată încrederea că va exista un viitor de dezvoltare şi cooperare cu judeţul Maramureş şi cu filiala Camerei de Comerţ şi Industrie Româno – Chineză. Am discutat mai bine de două ore în cabinetul său despre mai multe subiecte importante şi propuneri concrete de colaborare în diferite domenii economice, interumane, educaţie şi am ajuns, cred eu, la un consens”, a declarat Excelenţa Sa, Jiang Yu, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România.
”Cooperarea este mai benefică decât competiţia. Ţine de noi să legăm cât mai multe relaţii şi să fim cât mai sensibili privind cu cine, când şi dacă suntem conectați la viteza cu care se întâmplă lucrurile. Am vizitat, în ultimi ani, peste 315 fabrici din China. E important să mergem să vedem ce înseamnă să lucrezi cu China și consider că este vremea să schimbăm lucrurile, să o facem noi, tinerii noştri ne urmează” a declarat Mircea Cirţ, C.E.O.-ul companiei ATP Group.
Ovidiu Goga, preşedintele Asociaţiei Întreprinzătorilor din Maramureş care cuprinde peste 60 de companii şi-a manifestat interesul privitor la deschiderea de relaţii economice companii chineze şi a arătat că “judeţul are câteva avantaje pe care China le poate avea în vedere: este o zonă de pace, liniştită, avem o densitate demografică mică, resurse naturale în regim ecologic pe care poluarea marilor industrii încă nu le-a atins şi avem oameni inteligenţi.”
În Maramureș a fost deschisă o filială a Camerei de Comerț-Româno-Chineze
Subprefectul Alexandru Cosma a încurajat relaţiile economice româno-chineze.“Vizavi de posibilităţile de colaborare şi cooperare între România şi China cred că judeţul Maramureş poate deveni deschizător de drumuri. Maramureşenii şi oamenii de afaceri prezenţi sunt pregătiţi să discute dincolo de tehnologia 5 G. Oamenii minunaţi pe care-i vedeţi aici ştiu că, peste 15-20 de ani, tehnologia va fi foarte avansată. Maramureşenii au o industrie de IT foarte dezvoltată, poate că de aici ar trebui să pornească o colaborare cu China.”
Cornel Lozneanu, vicepreşedintele executiv al Camerei de Comerţ şi Industrie România-China a subliniat, la rândul său, că a avut întâlniri extrem de interesante cu oameni de afaceri din Maramureş. „Recent vorbeam doar despre o iniţiativă de deschidere a unei filiale a Camerei de Comerţ Româno-Chineze, iar acum asistăm la această reușită. Sunt extrem de optimist privind activitatea viitoare, deoarece văd că mediul de afaceri a venit într-un număr extrem de mare şi le mulţumesc pentru interes. Sunt extrem de mândru şi cred că filiala din Maramureş, deschisă acum, va deveni una dintre cele mai importante din România”, a subliniat Cornel Lozneanu.
”Apreciez şi cu toţii ştim că Republica Populară Chineză a fost şi este o ţară prietenă României şi prezenţa Excelenței Sale, ambasadorul Jiang Yu întăreşte acest lucru. Sunt convins că toate discuţiile avute în domeniul comerţului, turismului, investiţiilor se vor concretiza în viitorul apropiat sau mai îndepărat sub diferite proiecte. În prezent, la nivelul judeţului Maramureş, cifra totală de importuri se situează undeva la un miliard de euro pe an, iar din aceasta, un procent semnificativ revine Chinei, care reprezintă un furnizor principal de echipamente şi tehnologie pentru Maramureş”, a declarat Florentin Tuş, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Maramureş.
Profesorul universitar dr. Petru Dunca, din cadrul Universităţii Tehnice Cluj Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare a subliniat, în cadrul întâlnirii, importanţa deschiderii de relaţii academice cu mediul universitar din Republica Populară Chineză şi promovarea unor schimburi educaţionale bilaterale.
Întâlnirea s-a încheiat după două ore de dezbateri atât în plen, cât şi prin discuţii private. Vizita ambasadorului Republicii Populare Chineze continuă în Maramureş cu deplasări în diverse zone ale judeţului.