Un bărbat care a descărcat moloz provenit din construcţii pe un câmp din localitatea Floreşti a fost amendat cu 20.000 de lei.
„Astăzi am identificat un individ care a descărcat deşeuri ilegale pe un câmp din Floreşti. Datorită eforturilor susţinute ale echipei noastre de Poliţie Locală, a fost identificat şi sancţionat un individ care a descărcat ilegal deşeuri provenind din construcţii pe un câmp din localitatea noastră. Prin intermediul reţelei noastre de camere de supraveghere stradală, şoferul a fost identificat şi sancţionat cu amendă în cuantum de 20.000 lei”, anunţă primarul comunei Floreşti, Bogdan Pivariu.
El arată că au fost identificate şase persoane care l-au angajat pe transportator, acestea urmând să fie şi ele amendate cu câte 10.000 de lei.
„Colaborând strâns cu reprezentanţii Gărzii de Mediu şi cei ai Poliţiei Locale Cluj-Napoca, am identificat inclusiv 6 persoane responsabile de contractarea transportatorului care a abandonat deşeurile în natură. Aceste persoane vor fi amendate cu suma de 10.000 lei fiecare, iar activităţile de construcţie/demolare desfăşurate de acestea vor fi verificate în vederea conformităţii cu legislaţia în vigoare. De asemenea, dorim să subliniem faptul că persoanele implicate vor suporta consecinţele legale ale acţiunilor lor, chiar şi dacă acestea nu se află pe teritoriul comunei noastre. Acest lucru demonstrează hotărârea noastră fermă de a proteja mediul înconjurător şi de a menţine comunitatea noastră curată şi sigură. Dorim să atragem atenţia tuturor celor care ar putea fi tentaţi să comită astfel de fapte ilegale că în comuna noastră am implementat măsuri de supraveghere şi control, inclusiv supravegherea cu drone, pentru prevenirea acestor activităţi ilicite”, subliniază primarul Bogdan Pivariu.