Marius Iuga s-a plans inclusiv Prefecturii Maramures. “La aproximativ un kilometru de la intersectia drumului Rozavlea-Sighet cu Barsana-Valeni, intr-o curba deosebit de periculoasa la dreapta, nesemnalizata corespunzator, am derapat.” Soferul a precizat ca la 10 minute de la accidentul sau, un alt autoturism a derapat in aceeasi curba si a intrat in sant.
Vina accidentelor e aruncata in seama hotilor de… indicatoare rutiere
Seful Serviciului Politiei Rutiere Maramures, Dorin Gherman, a afirmat ca imediat dupa evenimentul rutier “mai multi angajati de la drumuri judetene au plantat repede un indicator in curba respectiva”. Tertipul nu i-a ferit de sanctiuni pe drumarii din districtul Feresti. “Am dat 1.638 de lei, respectiv 819 lei amenda. Ambele sunt pentru curbe nesemnalizate in zonele Barsana-Valeni si Oarta de jos”, a explicat Gherman
Directorul Vasile Span, din cadrul Consiliului Judetean Maramures, a incercat sa ii apere pe angatii societatii Drumuri Poduri SA. “Din pacate se fura! Anul trecut traseul Baia Sprie – Barsana a fost facut, iar acum indicatoarele nu sunt nicaieri.” A recunoscut totusi ca numarul indicatoarelor care lipsesc pe drumurile din judet e foarte mare. “Ar putea fi sute. Nu le putem pune asa usor pentru ca nu sunt bani. In sapte zile tot ce putem face e sa facem un inventar sa vedem unde si ce lipseste”, i-a explicat acesta subprefectului Gheorghe Achim, care i-a luat la rost, marti, cei care raspund de soselele din Maramures.
“Acum cateva saptamani ne-am intalnit si ati raportat cu totii ca e in regula cu indicatoarele rutiere. Nimeni nu a spus ca sunt curbe sau zone nesemnalizate. Cum se poate asa ceva?! Nu pot sa cred ca daca se pun cum trebuie vin oamenii cu flexul si le taie jos. Probabil ca se fura, dar nu in halul acesta. Faceti verificari, dati amenzi, dar nu imi spuneti ca nu se poate. Daca e nevoie de o padure de indicatoare in judet ca avem multe curbe, o padure sa puneti”, a spus reprezentantul guvernului in teritoriu.
Inventar la semnele de circulatie de pe drumurile judetene
Sefii de la serviciul rutier au mai aratat ca in Maramures exista numeroase zone in care indicatoarele de circulatie sunt gresit amplasate. “Pe ruta Arinis-Gardani sunt alte doua curbe nesemnalizate, dar, de exemplu, pe Valea Izei exista un drum care o ia la stanga iar indicatorul arata dreapta. La Copalnic Manastur e o presemnalizare pentru o cale ferata care nu mai exista de 30 de ani”, a aratat Gherman.
Atat politistii, cat si drumarii au cazut de acord asupra faptului ca localitatea maramureseana Farcasa e un exemplu in materie de investitii pentru siguranta circulatiei. ”Au treceri de pietoni, au statii pentru autobuze, vor sa faca un sens giratoriu… E dovada ca se poate. Din amenzile si taxele pe care le incaseaza autoritatile se pot face multe, dar trebuie sa se vrea. Daca s-ar cere primariilor o lista de investitii pe 2006 pentru siguranta circulatiei, majoritatea ar avea zero”, a mai declarat Dorin Gherman.
Concluzia discutiilor de marti a fost aceea ca e nevoie de un inventar al indicatoarelor rutiere in Maramures, care se va face in termen de o saptamana, si ca politia impreuna cu drumarii vor organiza razii pe drumurile din judet ca sa dea de urma celor care fura ori distrug semnele de circulatie. Conform legislatiei in vigoare, aceste persoane risca sa ajunga dupa gratii daca din cauza lor au loc accidente rutiere grave.
Sursa: Larisa Tivadar