Sâmbătă, 10 august, polițiștii Serviciului Rutier Maramureş au organizat o acţiune pentru depistarea şoferilor care, rulând cu viteză excesivă, pun în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Astfel, între orele 08.00 şi 17.00 poliţiştii au fost prezenți pe șoselele din județ cu toate aparatele radar din dotare.
Au fost oprite pentru verificări 110 autovehicule conduse pe D.N. 1 C Baia Mare – Lăpuşel – Satulung, D.J. 108/A Fărcaşa şi D.N.18 Borşa – Petrova.
În urma activităților desfășurate au fost aplicate 81 de sancțiuni contravenționale, 64 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Valoarea amenzilor aplicate a depăşit suma de 50.000 de lei.
Ca măsură complementară poliţiştii au dispus reţinerea a nouă permise de conducere şi retragerea a trei certificate de înmatriculare. Aceste activități vor fi desfășurate și în perioada următoare.