Acţiunile pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere şi rănirea unor persoane continuă. Ieri a fost organizată o astfel de acţiune la Sighetu Marmaţiei. Poliţiştii din municipiu au desfăşurat activităţile în colaborare cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş.
Între orele 10.00-13.00 şi 14.00-17.00 au fost oprite pentru verificări mai multe autoturisme iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 41 de sancţiuni contravenţionale.
Valoarea amenzilor a depăşit suma de 10 000 de lei. De asemenea, ca măsură complementară, au fost reţinute trei certificate de înmatriculare.