Poliţiştii maramureşeni au organizat zilele trecute mai multe activităţi specifice pentru prevenirea şi combaterea delictelor din domeniul transportului, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos.
Astfel, începând din data de 10 aprilie a.c. poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu cei din Tăuţii Măgherăuş şi cei ai Secţiei 4 Poliţie Rurală Leordina au efectuat controale în fonduri forestiere şi pe drumurile publice.
În urma acestor activităţi au fost constatate patru infracţiuni la regimul silvic. În fiecare caz a fost întocmit dosar penal şi sub coordonarea procurorului se continuă cercetările în vederea documentării activităţii infracţionale şi luării măsurilor legale.
Totodată, în această perioadă, poliţiştii au aplicat 11 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii Nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 56500 lei.
Ca măsură complementară s-a dispus confiscarea a 215,12 mc material lemnos, cu o valoare totală de peste 65.000 de lei.
Acţiunile s-au desfăşurat în colaborare cu specialişti ai Gărzii Forestiere Cluj şi Direcţiei Silvice Maramureş.
foto arhivă