 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
Vezi VIDEO
Nostalgici ai comunismului? Nicidecum. Ar fi si imposibil la cei 20-30 de ani pe care-i au acum jurnalistii de la eMaramures. Am adunat amintirile lor la doua decenii dupa Revolutie pentru a da un strop de culoare unei perioade istorice intunecate, dar care a avut farmecul ei privita prin ochii inocenti ai unor copii. Aceiasi copii care in 1989 au fost martorii primei revolutii televizate in direct si care s-au luptat apoi ei insisi, zi de zi, cu tenebrele trecutului: demagogia noilor politicieni, falimentul guvernelor de tranzitie, coruptia generalizata, criza valorilor. Pentru noi, tinerii jurnalisti de la eMaramures, cea mai importanta e revolutia pasnica pe care ne simtim obligati sa o continuam dupa jertfa tinerilor din decembrie ’89. Alaturi de noi sunt alti tineri care nu au renuntat sa creada in sansa lor si au ramas in Romania cu toate ca in ultimii 20 de ani le-au fost daramate, pe rand, aproape toate idealurile.
Un proiect jurnalistic cum este eMaramures, primul ziar electronic local din Romania, in jurul caruia se cladeste acum un grup de presa puternic si independent, e doar un mic front al luptei pentru schimbarea la fata a Romaniei. Noi continuam revolutia pe internet, la radio si, cat de curand, la televiziune, in vreme ce alti tineri fac performanta in domeniile lor de activitate. E o schimbare lenta, umbrita de isteria publica, dar de aici porneste adevarata revolutie de care are nevoie societatea romaneasca. Cu aceste ganduri, balansate intre prezent si trecut, am adunat aici amintirile inocente ale „epocii de aur”. Privite altfel, unele lucruri ne dau acum o noua dimensiune a copilariei noastre, pe care ar fi pacat sa o dam uitarii.
Nu ne-am reprimat amintirile pentru ca nu avem de ce. Nu avem de ce sa ne rusinam cu trecutul nostru. Acum ne amuzam cand ne aducem aminte de nervii pe care ii aveam cand aveam de purtat obligatoriu cordeluta si matricola sau cand profa de isto ne mustruluia ca nu redam intocmai ideile plenarei a X-a a PCR. Nu uitam, iar asta e cel mai important lucru pe care putem sa il facem fiecare dintre noi pentru ca nu degeaba se spune ca ”Un popor care isi uita istoria este condamnat sa o repete”. Asadar… sa facem o recapitulare.
Catalin Tineghe e prea tanar pentru amintiri despre revolutie, pentru ca vremurile agitate din decembrie 1989 l-au prins la ”gradi”. De fapt, in vacanta de iarna, cand incerca sa isi ocupe timpul intre jucariile din plastic si caietele cu linii pe care invata sa scrie, ascultand insa cu atentie povestile celor mari. Intr-o zi, tonul vocii ”lui mami, tati si buni” s-a schimbat brusc. Catalin a aflat ulterior ca schimbarea timbrului vocii s-a produs in 22 decembrie 1989, cand dintr-o data televizorul nu mai avea ”purici” in timpul zilei.
Dilema revolutiei pentru un ”gradinar”: Oare o sa il impuste si pe Mos Gerila?
Stiam eu ceva despre obiectul ala care poate fi pornit doar seara, deoarece in timpul zilei are purici. Nu stiam si de ce si nici nu ma interesa. L-am vazut pornit si pe ai mei langa el. La un moment dat, apare un ”nenea” cu basca si zice ceva. Peste ani am aflat si ce: ”Dictatorul a fugit!”.
La televizor erau multi oameni. Strigau , se agitau… Era si unul care avea o cusma ca a lui bunicu’. Asa multime n-am mai vazut decat dupa ani buni, la Sarbatoarea Castanelor. Nu era insa acelasi lucru.
Pe 22 decembrie 1989, ai mei m-au dus cu ei pe ”platou”. Era mare tambalau si acolo. Nu chiar ca la televizor. Tata o tinea pe mama de mana si pe mine ma ducea pe umeri. De la “etaj” vedeam mai bine. Nu pricepeam prea multe, dar… nu ma plictiseam.
De Craciun a fost mai rau. M-am temut ca o sa il impuste cineva pe Mos Gerila cum i-au facut la ”nenea dela televizor” si m-am gandit ca niciodata nu o sa mai primesc cadouri. M-am gandit ca nu o sa mai fie serbari la ”gradi” la care ai mei imi sa imi faca poze cu un aparat rusesc al carui film trebuia tras cu zgomot dupa fiecare declic. M-am temut ca nu o s-o mai vad pe Codruta, fata de care eram indragostit lulea pe vremea aceea.
Acum, dupa 20 de ani de cand a fost inlaturat Ceausescu, mi-am facut mai multe iubite… Pe unele le-am cucerit cand le-am povestit cum a impartit carnatii cu mine celebrul actor Alexandru Arsinel. Nu a avut incotro. Eu aveam trei ani si el o farfurie in fata la care pofteam. Asta a fost in alta vacanta… (Catalin Tineghe)
Camelia Tocaci era si ea destul de mica in 1989. Nu foarte, pentru ca pe ea revolutia a prins-o pionier. Nu a uitat nici acum momentul in care a transformat o festivitate solemna, la care zambetele erau reprimate, intr-una la care s-a ras copios. A fost momentul in care i s-a prins cravata rosie la gat. Si-a pastrat simtul umorului, pe care l-a finisat cu trecerea timpului si de care se foloseste in articolele pe care le scrie.
Povesti cu Fat Frumos si Ileana Cosanzeana citite la lumanare
Cei mai buni dintr-o clasa erau facuti pionieri in prima serie. N-am stiut nici atunci, nu stiu nici acum ce insemna, de fapt, pionier. Purtam o cravata rosie, o basca alba, camasa alba, o fustita plisata si o curea pe care era imprimata stema tarii. Tin minte ca, in semn de rasplata dupa ce am depus juramantul de pionier, am fost dusi sa vizitam brutaria din orasul in care locuiam. Acolo am sustinut si un spectacol de poezii. Stiu ca parintii mei au venit sa-si vada fata. Doar nu in fiecare zi, eram facuta pionier.
Dornica de a nu-mi dezamagi parintii, facand vreun gest necugetat, mi-am recitat poezia fara poticneli. La final, m-am inclinat in fata publicului, dar bascuta mea cea alba si proaspat asezata pe capul meu de “pionier” a aterizat pe podea, starnind rasul celor prezenti. Momentul meu artistic a fost oarecum compromis, pentru ca s-a transformat intr-unul comic.
In rest, imi amintesc prea putin de perioada de dinainte de 1989, pentru ca eram doar un copil. Jocurile de atunci mi-au ramas insa vii in memorie. Ne distram afara pana tarziu, cand parintii isi scoteau capul pe geam si ne chemau in casa. ”Mami, mami… mai lasa-ma un pic. Inca 5 minute”, strigam eu, iar din spate ceilalti copii ”cerseau” si ei timp mai mult de joaca. ”Tanti, mai lasati-o putin!”
Stiu ca ne intalneam cu vecinii de bloc si jucam “Flori fete si baieti” sau ”Elastic”. Uneori ne strangeam in fata blocului si ne aduceam masinute, papusi sau chiar pene din gaina proaspat jumulita, pe care le puneam cu stangacie in par, pentru a parea niste veritabili indieni, cum citeam prin carti.
Prea putin stiam pe atunci de televizor si, oricum, prea putin ma interesa, pentru ca nu aveai ce viziona. Asteptam doar momentul in care se difuzau desenele animate cu “Mihaela si Azorel”.
In schimb, adoram sa citesc si nu ma impiedica nimic sa lecturez, nici macar lumina lumanarii. Pe atunci se lua curentul zilnic. Exista o anumita ora, seara, la care ramaneam in bezna, insa mama avea pregatita de fiecare data o lumanare pe care o aprindea pentru a-mi putea finaliza lectiile sau pentru a putea lectura o carte de basme, cu Fat Frumos, Ileana Cosanzeana si multe zane bune. (Camelia Tocaci)
Mihaela Balaj invata la Liceul de Arta, un loc mai cosmopolit al urbei de pe malul Sasarului si care dovedea ca si comunistii, oricat de catari ar fi fost, apreciau arta. Inainte de 1989, Baia Mare era pentru ea locul pe care trebuia sa il descopere. La inceput nu stia ce e ala comunism sau ce-i cu Ceausescu, dar apoi a invatat ca mancarea se da la ratie si curentul se ia in fiecare zi sa se faca economie. Pentru asta a pus multe intrebari, la fel cum face acum cand ii intervieveaza pe cei cu care intra in legatura directa pe frecventa 91,6, la radio eMaramures.
Copiii Epocii de Aur nu si-au ingropat amintirile de dinainte de 1989
Cred ca toti cei din generatia mea avem aceleasi amintiri din perioada de pana la revolutia din 1989… Se leaga de “Gala desenului animat”, de Mihaela, de sucul Brifcor sau prajiturile cu crema de dovleac de la cofetaria de langa Cinema ”Dacia”, de bicicleta Pegas cu care colindam orasul pe atunci mai putin circulat… Sau de temele scrise la lumina lumanarilor, pentru ca de la mic la mare eram pusi cu toti ”la economie de curent”.
Amintiri imi trezesc si colectiile Cutezatorii, acum prafuite… si uniforma scolara. Un lucru frustrant, pentru ca la scoala eram cu totii imbracati la fel, de abia ne deosebeam… Poate, ”pionieratul” era mai special, pentru ca stimula competitia intre cei care isi doreau sa ajunga comandat de grupa, de detasament sau chiar de unitate, adica sa fie cei mai buni din scoala, sa stea in mijlocul careului, intr-un cuvant sa fie ”vedete”.
Cam asta a ramas generatiei mele… Amintirile care ne apartin doar noua, celor nascuti in ”Epoca de Aur”. (Mihaela Balaj )
Cum era Ramona Ioana Pop in comunism? La fel ca alti copii de varsta ei. Vesela si pusa pe sotii, dar extrem de curioasa. Atat de curioasa incat a descoperit ascunzatoarea oamenilor cu ”ochi albastri” care il pazeau pe Ceausescu si pe sotia acestuia cat stateau in vacanta de vara din vila de la Neptun. De pe atunci era iscoditoare precum un jurnalist.
Ultimul kilogram de portocale la ratie cumparat vreodata
Amintiri de dinainte de 1989? Sunt multe. Bastonasele din clasa I, facute la lumina lumanarii, pe masa din bucatarie, acolo unde era mai cald deoarece mergea aragazul. Bananele ascunse de mama, in preajma Craciunului (doar atunci mancam banane in copilarie), sus in dulap, ca sa nu ne atingem de ele – sora mea si cu mine – pana cand nu sunt coapte.
Cizmele cyclamen aduse de tata din Copenhaga, dintr-o deplasare cu Minaur, si care mi se pareau cel mai frumos lucru de pe lume, dat fiind ca toate cizmele din magazinele Romaniei acelor vremuri aveau culori sumbre.
Cele cateva minute de desene animate pe care le savuram cu ardoare la final de saptamana. Muzica Cenaclului Flacara pe care o ascultam la radio miercurea sau joia.
Cartile de „Povesti nemuritoare” cumparate pe sub mana, din depozitul de librarii. Programele TV de Revelion, pe care le sorbeam din priviri din prima clipa si pana cand se dansa perinita. Cu discurs oficial cu tot.
Si, mai presus de toate, vacantele de vara petrecute la Neptun, in imediata apropiere a plajei private destinate familiei Ceausescu. La Neptun, nu existau tantari. La Neptun, in schimb, la barul Ciresica, exista Pepsi. Si tot la Neptun, zona era impanzita de… oameni de ordine. Hai sa le spunem asa.
Sa va spun o intamplare. Eram de-o schioapa si ne plimbam – parintii mei, sora mea si cu mine – pe aleile din Neptun, la ceas de inserare. Cand, din zona verde din imediata aproapiere a terenului destinat familiei Ceausescu, mi s-a parut ca aud zgomote ciudate. Nici una, nici doua, am tasnit in tufisuri, pentru a elucida misterul. Si am dat nas in nas cu… tovarasi inarmati pana in dinti, deoarece – in acea perioada – vila era locuita… de cuplul prezidential. M-au luat de cosite si m-au inapoiat parintilor, sfatuindu-i sa fie mai atenti la progenituri. Tata a fost mandru nevoie mare si mi-a prezis inca de pe atunci cariera de jurnalist. Mama m-a dojenit si mi-a spus ca citesc mult prea multe carti politiste.
Cert e ca schimbarea de regim a survenit in decembrie 1989 si m-a prins, asa cum se cuvine: la coada, la portocale. Un om, un kilogram de portocale. Pe cand am revenit in casa, la televizor era revolutie, din radio se auzea „Desteapta-te romane!”. Mama mi-a luat portocalele si mi-a spus ca nu voi mai fi nevoita sa stau la cozi niciodata. Eu am zambit si m-am intrebat oare cate ore va fi program la televizor de acum incolo… (Ramona Ioana Pop)
Atentia Luminitei Hotea s-a format din copilarie. Daca acum urmareste ca articolele publicate in eMaramures sa fie cat mai bune, pe cand era micutica ii observa pe cei mai mari. Inocenta copilariei a facut-o sa il dea in vileag pe preotul din satul bunicii pe care l-a prins in flagrant cand fura de la CAP. Dar, vorba ceea: ”Fa ce zice popa, nu ce face popa.”
Pana si popa a ajuns sa fure de la Colectiv
La tara, regimul comunist a transformat taranul in hot cinstit. Imi amintesc ca bunica mea ma lua cu ea pe camp. Fiecare familie avea lotul ei de cultivat, iar din recolta, mai bine de trei sferturi trebuia data la Colectiv. Era si firesc sa apara comportamente de manglitor.
Aveam vreo cinci ani cand am mers cu bunica la cules de cartofi. Lotul invecinat cu al nostru ii apartinea preotului satului. Il vedeam ca merge din jumatate in jumatate de ora in tufisuri, cu cosul in spate, si nu intelegeam de ce.
Asa ca am strigat cat m-au tinut plamanii: ”Bunicaaaaa, de ce tot merge domnu’ parintele in tufe?” Biata bunica-mea a palit si n-a stiut cum sa-mi inchida gura mai repede. Popa fura cartofii Colectivului, insa buna-mea l-a acoperit. ”Ii mere burta la domnu’ parintele, dragu’ mamii…”, l-a scuzat ea.
La oras, regimul comunist insemna infometare. Frica aceea viscerala de a nu ramane fara paine – pentru ca se dadea la ratie – fara lapte sau chiar hartie igienica ii forta pe oameni sa se scoale cu noaptea in cap, la ora 4.00, si sa-si aseze plasele la rand in fata alimentarilor.
La ora 5.00, maica-mea ne trezea pe mine si pe sora mea sa mergem toate la alimentara. Era imperativ sa fim cat mai multi din familie la coada. Laptele se dadea in functie de cati stateau la rand. La fel si carnea sau orice alt bun de larg consum. Singurele care se gaseau la discretie pe rafturile alimentarilor erau muraturile si gemurile. (Luminita Hotea)
Vasile Dale, reporterul special al eMaramures, a intrat in legatura cu oamenii legii de pe cand era copil, probabil si de aici atentia cu care in calitate de jurnalist urmareste activitatile politiei. Cat era copilandru si se tinea de nazbatii, mai ceva ca Nica a Petrei, Vasile al nostru a puscat cu carbid intr-o seara de la sculat din pat pe militian.
In legatura cu militienii din vremea copilariei
Am ”prins” o scurta perioada de comunism. Pana in clasa a V-a. Neplacute erau activitatile scolare si extrascolare obligatorii pe atunci. Spre exemplu, din 15 septembrie pana in 1 octombrie, an de an, mergeam cu scoala la cules mere in Ferma Partidului din Somcuta Mare.
Dimineata la 7.00, ”inarmati” cu galeti si merinde, ne imbarcau intr-o ”tamba” (n.r. – remorca acoperita cu prelata si cu scaune), cum ii spuneam noi, tractata de un tractor. Drumul la livada dura cam o ora. Cu o scurta pauza de pranz, culegeam mere la norma. Fiecare trebuia sa adunam o cantitate de fructe. Culesul porumbului de pe pamantul colectivului era si el la ordinea zilei. Nici in vacanta de vara nu stateam mai linistiti. In luna august, zi de zi trebuia sa mergem la scoala cu punguta plina cu frunze de dud pentru viermii de matase “intinsi” in aproape toate salile de clasa. Imi aduc aminte ca eram in clasa a V-a si “am uitat” sa merg cu frunzele la scoala. In prima zi de scoala, am fost dat exemplu “pozitiv” in careul scolii.
Totusi, cel mai traumatizant moment a fost intr-o zi de Paste. Pe vremea aceea ne “delectam” cu puscaturile cu carbid. Numai ca intr-o dimineata, dupa ce cantasem imnul national, a sosit in mijlocul nostru seful postului de militie. Aflase ca in seara precedenta fusese nebunie mare cu indeletnicirea noastra. Ne-au scos in fata careului si a inceput tirul intrebarilor.
“Cu cine ai mai fost? Stiu ca ai fost acolo!”, striga militianul. Umilinta a continuat la sediul militiei din Satulung cateva ore. Pana la urma ne-au chemat parintii. A fost bai mare. A aflat toata lumea… ca vestile proaste se raspandeau cu repeziciune. (Vasile Dale)
Angela Sabau si-a pastrat ambitia. A fortat-o partidul. Ca sa fii pionier, pe langa genele bune din familie, trebuia sa inveti foarte bine. Asa ca stateai cu burta pe carte, dar nici nu prea aveai ce face in timpul liber.
Pionieri facuti in prima serie si pionieri de mana a doua
Unul dintre modurile distorsionate ale sistemului comunist de a crea un sistem de valori copiilor si viitorilor adulti era acela de a-i include in diferite organizatii patriotice. Inca din gradinita, soimii patriei invatau primele notiuni despre partid. Apoi, urmau pionierii, utecistii si, in final, membri PCR.
Unul dintre momentele care mi-au ramas cel mai bine impregnate in memorie din vremea comunismului este acela in care am fost facuta pioniera. Nu era putin lucru sa fii facut pionier in ”prima serie”. Doar cei mai buni la invatatura aveau acest privilegiu. Si pentru ca momentul sa capete greutate, evenimentul s-a desfasurat in fata unui monument istoric.
Tovarasa invatatoare ne-a dus la Guruzlau. Si acum imi amintesc de marele necaz ce m-a facut sa vars rauri de lacrimi cand am auzit-o pe mama spunand ca nu are sa-mi dea 40 de lei pentru cea mai importanta excursie din viata mea. Desigur, a fost suficienta o discutie cu tovarasa pentru ca banii sa apara ca din senin.
Ajunsi in fata monumentului, imi amintesc cat de importanta m-am simtit cand mi s-a dat un steag in mana pe care tebuia sa-l tin bine. Eram stegarul clasei. Sarcina importanta… (Angela Sabau)
Revolutia mea a inceput cu ”Inamicul public numarul 1”
Nu am cum sa uit ziua de 22 decembrie. Pur si simplu mi-a ramas intiparta in minte cum ramane plumbul imprimat pe foaia de ziar. Eram in vacanta de iarna. In Baia Mare nu era deloc frig. Parea mai degraba o toamna tarzie. Stiu ca mi-am tras basca pe cap si, impreuna cu doua prietene, am plecat la film de dimineata.
Ne-am dus la cinema Minerul. Rula ”Inamicul public numarul 1”, o comedie franceza la care am ras copios. Pe drum spre casa am coborat pe strada 17 Octombrie, actuala Gheorghe Sincai. Chiar copile am remarcat un lucru straniu pentru Romania acelor vremuri: becurile de pe strada erau aprinse. Asa ceva nu s-a mai vazut. Era liniste. Era linistea dinaintea furtunii.
Nu am apucat sa ajungem decat in intersectia bulevardelor Bucuresti cu Republicii, la Tipografie. O coloana de muncitori care scanda galagioasa ”Jos Ceausescu”, ”Victorie! Victorie” venea dinspre gara. Nu am inteles noi prea bine ce era. Dar am priceput de indata ce am deschis televizorul. Era revolutie. Stiam deja de ea. Ii auzisem pe ai mei cand vorbeau despre ce s-a spus la Radio Europa Libera si despre discutiile pe care le-au avut cu un vecin de scara al carui baiat era in armata, tocmai la Timisoara.
Sa stau in casa? 😀 Mama era la serviciu, tata la fel. Am luat decizia. ”Ma duc si eu la revolutie!” Si m-am dus pana in fata fostului sediu al Comitetului Judetean PCR, unde isi avea biroul Barbulet – seful de la PCR pe Maramures, care ocupa incaperea in care lucreaza acum Mircea Man – presedintele CJ. De pe geam zburau pantaloni, carti, tablouri pe care lumea sarea si le rupea cand inca nici nu apucau sa atinga asfaltul. Eram la revolutie. Am ramas pe baricade! Langa toti colegii mei de redactie si restul tinerilor revolutionari. (Meda Muntean)
Dictionar:
Soimii Patriei a fost o organizatie comunista din Romania a copiilor prescolari si scolari, in varsta de 4-7 ani, infiintata in anul 1976. Avea menirea de a contribui la „educarea moral-civica a copiilor, in spiritul umanismului, al dragostei si respectului fata de patrie si popor, fata de Partidul Comunist Roman”.
Organizatia Pionierilor a fost o organizatie comunista a copiilor romani de varsta scolara (8-14ani). Era precedata de apartenenta la organizatia soimilor Patriei si succedata de apartenenta la Uniunea Tineretului Comunist. Intrarea in cadrul organizatiei se facea intr-un cadru festiv, prin rostirea urmatorului angajament: „Eu, …(numele si prenumele), intrand in randurile Organizatiei Pionierilor, ma angajez sa-mi iubesc patria, sa invat bine, sa fiu harnic si disciplinat, sa cinstesc cravata rosie cu tricolor.”
Brifcor a fost o marca de bauturi racoritoare fabricata in Romania comunista. Brifcor insemna abrevierea de la Bautura Racoritoare Indigena Fabricata cu Concentrat Original Romanesc si a fost conceput la ICPVILF (Institutul de Cercetari Pentru Valorificarea Legumelor si Fructelor) in anii ‘80 de catre un chimist din departamentul de cercetare. El a reusit sa substituie concentratul de portocale ce trebuia importat cu un concentrat produs din macerarea a 14 plante, unele din ele banale buruieni. in componenta bauturii in afara de concentrat si apa se mai adauga acid tartric.
Mihaela si Azorel sunt doua personaje de desene animate create de caricaturistul Nell Cobar. Mihaela e o fetita blonda cu fundite in par, care alaturi catelusul Azorel, trece prin tot felul de situatii. Serialul a fost difuzat intre anii 1970 si 1980, repurtand un succes extraordinar. La televizor, inaintea Mihaelei a fost difuzat Patratel, iar dupa ea au urmat Balanel si Miaunel. Spre deosebire de alte desene animate din acea vreme, aventurile eroinei cu fundite erau difuzate in cadrul 1001 de seri (rubrica initiata chiar de Nell Cobar) zilnic, la ora 19:20, dupa care urma Telejurnalul.
Mos Gerila, asa era cunoscut Mos Craciun in timpul regimului comunist ateist. Acestuia i s-a schimbat numele dupa modelul rusesc, insa nu si obiceiul. Batranul Mos Gerila, imbracat intr-o haina rosie, umbla cu daruri pe la copiii cuminti, care ii cantau: ”Mos Gerila, bun venit/ Bradul nostru impodobit/ Cu stelute argintii/ Mult te-am asteptat sa vii/ Bradul nostru impodobit/ Iti ureaza bun venit.”
Nicolae Ceausescu (n. 26 ianuarie 1918, Scornicesti – d. 25 decembrie 1989, Targoviste) a fost un politician comunist roman, membru al Partidului Comunist din Romania din ilegalitate, din anul 1932, conducatorul Republicii Socialiste Romania din 1965 si pana la caderea sa si a regimului comunist in Romania, survenita in 22 decembrie 1989. La 22 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul Militar Exceptional. La 25 decembrie 1989, sotii Nicolae si Elena Ceausescu au fost judecati in cadrul unui proces sumar de acest tribunal, condamnati la moarte si executati la cateva minute dupa pronuntarea sentintei.
Sursa: Wikipedia
CITESTE SI:
Sursa: eMM.ro
– Servicii de creare site web
