Mihai Olos a intrat in legenda inca de cand traia. Nici nu mai stiu cand am auzit de el, dar, odata ce auzeai povesti despre el si, mai ales, dupa ce il cunosteai, nu te mai interesa daca tot ce se spune este adevarat sau nu. Nu l-am cunoscut pe vremea cand era un frumos nebun al boemei baimarene.
Auzeam povesti despre țipuriturile lui prin crasme, unde amesteca Securitatea cu folclorul („Straina Securitate/ Mult mi-o fost sora si frate/ Si mi-a si pana la moarte”) sau le ura comunistilor sa traiasca mult si bine, dar lasa sa se ințeleaga clar ca nu e printre ei („Tri, mai, tri, si iara tri/ Traiasca comunistii/ Si noi toți pe langa ii”.
Comunistii nu au avut ce sa ii faca si au trebuit sa lase rebelul sa isi arate geniul. Asa ca, prin 2005 (cred), cand mi-a ajuns in maini un catalog al unei expoziții pe care a avut-o Mihai Olos in Rotterdam, prin anii ’80, am ramas mirat ca prea mica e deosebirea intre țaranul din Hobița, stabilit in Paris, si maramureseanul din Arinis, plecat in Germania. Atat Brancusi, cat si Olos plecau de la elemente simple, dar bine gandite de mesterii populari de-a lungul secolelor, si creau arta din orice.
In acel catalog erau fotografii cu lucrari de-ale lui Mihai Olos (desen, pictura, sculptura) dar mi-a ramas in minte o fotografie care il arata in timpul unui happening. El crea arta pe viu, in fața publicului venit sa ii admire expoziția. Luase cateva ramuri de trandafir si, dezbracat la bustul gol, le incolacise in jurul corpului, dandu-le diferite forme, Frumos, cu plete, cu un corp bine conturat, te trimitea cu gandul la zei. Nici nu trebuia sa spuna nimic.
Cand incepea sa vorbeasca, insa, iți dadeai seama ca zeii aveau ce invața de la el. Am vazut candva o emisiune pe care o realiza Adrian Paunescu la un post de televiziune național. Printre invitați era si Mihai Olos. Artistul maramuresean a intarziat si, mai mult, cand a ajuns se vedea ca inainte de a se intalni cu Paunescu daduse mana cu cateva pahare.
Poetul realizator de emisiune i-a atras atenția, iar Olos i-a raspuns ca are mulți prieteni prin Bucuresti, nu il are numai pe el, si trebuie sa se vada cu toți. Emisiunea a continuat si Paunescu a povestit atunci ca a stat o noapte intreaga in atelierul maramureseanului, in Baia Mare, si i-a facut o provocare. Spunea numele unui poet din lume si Olos trebuia sa recite ceva din creația lui. Paunescu s-a recunoscut invins, orice nume spunea, Mihai Olos stia macar un vers din opera poetului respectiv.
Au mai trecut niste ani si stateam la o poveste cu un amic, si el indragostit de sculptura. Vasile Copos este printre cei care au cioplit, sub indrumarea lui Vida Geza, „Sfatul batranilor”, fiind adus de sculptorul maramuresean pentru acest proiect din Simeria. Nu putea sa nu se imprieteneasca cu Mihai Olos si sa nu ii fie drag sa povesteasca despre el.
Mi-a spus cum a chefuit, de ziua artistului, in atelierul lui, cu toate ca acasa il astepta soția, un copil mic si mama lui, sosita dintr-un sat din Salaj. Copos s-a dus la atelierul lui Mihai Olos dupa ce a iesit din schimbul I, de la munca. A petrecut dupa-masa si noaptea cu artistul si a plecat a doua zi, dimineața, direct la munca.
Dupa terminarea programului, cand s-a dus acasa, mama lui i-a facut observațiile de rigoare si apoi s-a oprit pentru ca incepuse la televizor o emisiune despre Mihai Olos. Era un medalion aniversar, cum se obisnuia atunci sa se faca de ziua marilor artisti. Femeia de la țara, care avea insa un nivel intelectual si pasiuni peste nivelul consatenilor sai, a vazut un poet, un desenator, un pictor, un sculptor, un arhitect, un țipuritor si un cantareț adunați in aceeasi persoana. L-a ascultat povestind, recitand si cantand, i-a admirat creațiile. Atunci fiul sau i-a spus ca a stat toata noaptea alaturi de el. Iar femeia a mai spus doar atat: „Nu ți-ai pierdut noaptea degeaba”.
Imi amintesc ca am stat la o bere cu nea Mihai, undeva, candva, intr-un beci din Baia Mare, transformat intr-un bar cu aspect retro. Nu stiu daca mai exista barul acela cu grinzile de lemn la vedere si discuri de vinil atarnate pe pereți si tavan. La o masa de lemn, rustic, badea Mihai mi-a povestit multe.
Traia in Germania, dar gandul ii ramasese in Romania. Imi spunea ca o duce bine, dar simte, totusi, ca nu este perceput ca unul de-al celor intre care traia si ca nici el nu ii simte ca sunt de-ai lui. I-a fost spart atelierul de cateva ori, dar nu i s-a luat mare lucru. Si imi zicea ca regreta ca tatal lui nu i-a lasat sura ca mostenire. Nu voia casa, aia putea sa ii ramana fratelui sau, dar ii parea rau de sura din Arinis, in care ar fi putut sa isi faca un atelier nemaipomenit.
A fost toata viața lui un rebel si nu ai cum sa nu iți aduci aminte de suvița din barba, care contrasta puternic cu fizionomia de batran sfatos, de personalitatea pe care o emana prin toți porii. Au ramas in urma lui lucrari, multe sau puține, din domenii diverse. Ar fi vrut sa darame lumea si s-o reconstruiasca. Avea viziunea unui oras universal, construit conform arhitecturii populare maramuresene.
Pentru ideile sale era in stare sa se lupte cu oricine. Cu doamna aceea cu coasa nu a avut cum sa se lupte.
Cu cateva zile de a implini 75 de ani s-a stins din viața in Germania, cu toate ca se ruga de multa vreme de sculptorul Ioan Marchis sa nu il lase sa moara pe acolo. „De cate ori ma suna in ultimul timp spunea: «Ionuc, nu ma lasa sa mor aici. Du-ma acasa»”, spune Marchis.
O legenda se construieste din povesti. Legenda Mihai Olos exista de multa vreme, ea nu trebuie construita, Povestile astea doar se adauga la ea…
Sursa: Ioan Buda Tetu
– Servicii de creare site web
