Pensionarii care au incasat bani in plus din cauza calculelor gresite ale functionarilor publici nu trebuie sa-i restituie statului, dupa cum se arata intr-un act normativ intrat in vigoare inca din octombrie. Legea nr. 125/2014, in vigoare din 1 octombrie, stabileste ca sumele incasate necuvenit de pensionari nu vor fi recuperate de stat. Recent, in Monitorul Oficial a fost publicata si procedura de aplicare a acestor reglementari.
Asadar, conform normelor de aplicare, vor fi scutiti de la plata debitelor catre stat toti pensionarii aflati in evidenta sistemului public de pensii la data de 1 octombrie 2014, precum si dupa aceasta data. In schimb, prevederile legii nu se aplica persoanelor care, la 1 octombrie 2014, se aflau in evidenta sistemului public de pensii, insa ulterior acestei date s-a constatat, in mod retroactiv, ca nu indeplineau conditiile prevazute de lege pentru acordarea acestora, fiind scoase din aceasta evidenta din cauza incetarii calitatii de pensionar, dupa cum se mentioneaza in actul normativ citat.
Cine este scutit de la plata?
Potrivit reglementarilor recente, de aceasta facilitate beneficiaza pensionarii sistemului public de pensii, dar si cei beneficiari de pensii de serviciu. In acelasi timp, normele stabilesc ca scutirea se aplica pensiilor stabilite conform legislatiei sistemului public de pensii, pensiilor recalculate, pensiilor de serviciu, indemnizatiilor sociale, precum si indemnizatiilor pentru insotitor (in cazul pensionarilor de invaliditate gradul I).
Pe de alta parte, nu vor fi scutite de la plata debitele constituite din vina pensionarilor, dupa cum urmeaza:
a) Depunerea, in vederea stabilirii drepturilor, a unor documente eliberate cu nerespectarea reglementarilor legale in vigoare, ulterior infirmate de catre angajator sau de catre detinatorul de drept al arhivei angajatorului;
b) a unor carnete de munca sau adeverinte in care sunt inscrise date neconforme realitatii, respectiv: date personale, stagiu de cotizare, venituri asigurate, care au suferit modificari necertificate conform prevederilor legale in vigoare si care, ulterior stabilirii dreptului, se dovedesc a fi neconforme realitatii;
c) a unor acte de identitate sau a unor documente de stare civila care, ulterior stabilirii dreptului, se dovedesc a fi neconforme realitatii;
d) a unor decizii medicale asupra capacitatii de munca, care s-au dovedit ulterior ca au fost neconforme realitatii sau au fost obtinute fara ca titularii sa fi urmat procedura de incadrare in grad de invaliditate sau de revizuire medicala prevazuta de lege;
e) a unor certificate de persoana cu handicap care s-au dovedit ulterior ca au fost neconforme realitatii sau au fost obtinute in lipsa derularii procedurilor prevazute de lege;
f)declararea nesincera sau nedeclararea unor situatii pentru care legea prevede declaratia pe propria raspundere ca act necesar pentru acordarea dreptului respectiv;
g) incasarea, de catre aceeasi persoana, cu incalcarea prevederilor legale, a doua prestatii de asigurari sociale incompatibile intre ele, obtinute ca urmare a depunerii a doua solicitari sau a nedeclararii tuturor drepturilor de care beneficiaza;
h) cumularea pensiei cu venituri de natura salariala, in cazurile interzise de reglementarile legale in vigoare;
i) utilizarea, la calculul drepturilor de pensie, a unor documente in cazul carora s-a constatat nulitatea;
j) orice alte cauze care au condus la plata unor sume necuvenite din culpa pensionarului.
Cei care au restituit deja banii ii vor primi inapoi
Normele instituite recent nu doar scutesc pensionarii de la plata debitelor, ci prevad ca cei care au restituit deja banii ii vor primi inapoi incepand cu 1 ianuarie 2015. Atentie! Vor fi inapoiate doar sumele recuperate, total sau partial, in perioada 1 ianuarie 2011 – 1 octombrie 2014.
Nu fac obiectul restituirii sumele reprezentand debite instituite pensionarilor sistemului public de pensii ale caror drepturi de pensie s-au deschis incepand cu data de 2 octombrie 2014.
Restituirea sumelor se efectueaza in perioada 1 ianuarie 2015 – 31 decembrie 2019, in cinci transe anuale egale, doar la cererea titularului dreptului de pensie, depusa la casa de pensii competenta (in a carei evidenta se afla titularul dreptului).
Dupa inregistrarea cererii, casa de pensii procedeaza la verificarea indeplinirii conditiilor pentru restituirea sumelor recuperate si calculeaza suma totala de restituit, precum si cuantumul celor cinci transe anuale, corespunzatoare perioadei anilor 2015-2019.
Restituirea primei transe catre solicitant se efectueaza in maximum 3 luni de la data inregistrarii cererii la casa de pensii, urmand ca celelalte transe sa se faca anual, in luna octombrie a fiecarui an. In functie de data depunerii cererii, casa de pensii poate achita mai multe transe cumulate, maximum cinci. Suma de restituit se achita odata cu drepturile de care beneficiaza solicitantul, prin aceleasi mijloace de plata.
Sursa: Emm