Celebrul miliardar american de origine maghiara George Soros si-a anuntat logodna cu Tamiko Bolton (40 de ani) in cadrul unei festivitati desfasurate in noaptea de sambata spre duminica (11/12 august), cu ocazia implinirii a 82 de ani. Pentru Soros aceasta va fi a treia casatorie, pentru aleasa inimii sale – a doua la numar. Logodna a fost anuntata intr-un cerc restrans de rude si prieteni, la resedinta de vara a miliardarului Soros din Southampton, New York.
Dupa cum a declarat unul din apropiatii miliardarului, Soros i-a oferit un inel de nunta din aur roz, cu un diamant al firmei Graff. Despre data nuntii nu se cunosc detalii.
Soros si Bolton s-au cunoscut in primavara anului 2008. Aleasa inimii cunoscutului bancher si filantrop s-a ocupat anterior cu comertul cu suplimente alimentare pe internet, iar in prezent detine o companie care ofera cursuri online de yoga.
Foto: George Soros (c) ro.wikipedia.org
Sursa: Agerpres