Consiliul Județean Maramureș a votat, în cadrul ședinței de astăzi, acordarea titlului de cetățean de onoare Anei Blandiana, președintele Asociației Fundația Civică, pentru implicarea în realizarea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței. De asemenea, a fost acordat titlul post-mortem de cetățean de onoare al județului Maramureș domnului Romulus Rusan.
Ana Blandiana, împreună cu Romulus Rusan, au pus bazele Memorialului în 1992, iar demersul lor a fost susținut de istorici, arhitecți, personalități culturale, reprezentanți ai societății civile, convinși de oportunitatea realizării unei instituții a memoriei pe ruinele fostei închisori politice de la Sighet din anii totalitarismului de tip stalinist dintre anii 1950 şi 1955. La inițiativa doamnei Ana Blandiana, din 1995 Memorialul se află sub egida Consiliului Europei.
Memorialul de la Sighet reprezintă un demers pentru păstrarea memoriei și pentru educarea generațiilor viitoare în spiritul respectului pentru sacrificiile făcute în cei mai teribili ani ai stalinismului. Pentru valoarea sa, în octombrie 1998, Memorialul de la Sighet a fost nominalizat de Consiliul Europei printre primele trei locuri de cultivare a memoriei europene, alături de Memorialul de la Auschwitz și Memorialul Păcii din Normandia.
Foto: memorialsighet.ro