O retea de firme coordonate de cetateni romani, care se specializase in comertul cu produse farmaceutice, a prejudiciat bugetul de stat cu peste 13 milioane lei (circa 3 milioane euro) prin sustragerea de la plata TVA si a impozitului pe profit, potrivit unui comunicat al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF).
„In urma analizelor de risc fiscal si controalelor antifrauda efectuate, inspectorii Directiei Generale Antifrauda Fiscala au identificat un prejudiciu de peste 13 milioane lei (circa 3 milioane euro) cauzat bugetului de stat prin sustragerea de la plata TVA si impozitului pe profit de catre o retea de firme coordonate de cetateni romani, care se specializase in comertul cu produse farmaceutice. Cazul a fost sesizat procurorilor Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, care, in data de 28 ianuarie 2015, au efectuat perchezitii la 64 de adrese”, se precizeaza in comunicatul citat.
Potrivit acestuia, in perioada 2013-2014, prin cinci circuite succesive de firme din Bucuresti si judetele Ilfov, Buzau, Iasi, Ialomita, Arges si Olt, care aveau comportament fiscal tip „fantoma”, s-a creat aparenta de legalitate pentru medicamente provenite din surse ilegale. Astfel, s-au emis facturi pentru achizitii fictive de medicamente foarte scumpe destinate tratarii sindromului imunodeficientei dobandite, afectiunilor onco-hematologice, sclerozei multiple si afectiunilor pulmonare, la preturi de circa 10 ori mai mici decat valoarea de piata.
De asemenea, s-au achizitionat fictiv produse parafarmaceutice si diverse servicii in scopul atat al cresterii artificiale a cheltuielilor si diminuarii bazei impozabile, respectiv evitarii platii impozitului pe profit datorat bugetului de stat, cat si al majorarii artificiale a TVA deductibila, in vederea sustragerii de la plata obligatiilor fiscale.
O buna parte din sumele obtinute din activitatea infractionala (circa 5 milioane de euro) se transferau din patrimoniul firmelor catre persoanele fizice cu rol important in organizarea circuitelor comerciale respective, prin incheierea de contracte de imprumut si alte operatiuni suspecte de spalare a banilor.
Sursa: Agerpres