ANAF va renunța la publicarea obligațiilor fiscale restante ale persoanelor fizice, așa-numita listă a rușinii. Decizia este prevăzută într-un proiect de ordin anunțat joi.
Lista rușinii nu va mai conține numele persoanelor fizice care au restanțe la ANAF și nici datoriile lor. Vor fi publicate, în schimb, doar restanțele la buget ale persoanelor juridice.
”Intrăm în normalitate și încetăm expunerea inutilă a contribuabililor, deoarece este mai importantă recuperarea restanțelor decât spectacolul mediatic.” a declarat Ministrul de Finanțe, într-un comunicat al instituției pe care o conduce, potrivit Observator.
Potrivit Ministerului de Finanțe, prin noul proiect de ordin se reglementează și situația în care un debitor are de recuperat sume de la stat, (sume de rambursat/restituit de la buget ori sume de încasat de la autorități contractante ale statului român), caz în care acești debitori nu sunt considerați că înregistrează obligații fiscale restante, astfel că nici contribuabilii în această situație nu vor fi publicați pe pagina de internet a ANAF.