Preturile de consum au crescut in aprilie cu 0,35% fata de martie, astfel ca inflatia anuala a urcat la 4,28%, ca urmare a deprecierii leului si scumpirii medicamentelor.
Preturile medicamentelor au crescut in luna aprilie cu 3,96%, intrucat de la 1 aprilie acestea au fost actualizate in functie de cursul valutar utilizat in bugetul pentru acest an. Analistii economici anticipeaza ca preturile de consum au urcat in aprilie cu 0,3-0,5% fata de martie si au dus rata anuala a inflatiei la 4,3%, dupa o scumpire a medicamentelor si o usoara depreciere a leului.
De asemenea, preturile articolelor medicale s-au majorat cu 3,75%. O crestere de peste un punct procentual a mai avut loc la citrice si fructe meridionale, care s-au scumpit cu 1,52%. La polul opus, o scaderere semnificativa a avut loc la oua, care s-au ieftinit cu aproape 6% fata de luna precedenta.
La celelalte categorii de marfuri si servicii, modificarile preturilor au fost modice, in limita a 1%. Cursul mediu de schimb calculat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) pentru luna aprilie a fost de 4,1285 lei/euro, in crestere cu aproape 1% comparativ cu media lunii martie.
Cresterea medie a preturilor in perioada mai 2009 – aprilie 2010 fata de precedentele 12 luni (mai 2008 – aprilie 2009) a fost de 4,9%. De la inceputul anului, preturile au urcat cu 2,46%, cu peste 1% sub prognoza revizuita a BNR pentru 2010. Prognoza de inflatie pentru acest an a fost revizuita de la 3,5% la 3,7%, iar pentru 2011, de la 2,7% la 2,8%.
Inflatia reprezinta unul dintre criteriile fixate in acordul de finantare externa semnat de Romania, in valoare de 20 miliarde de euro, si coordonat de Fondul Monetar International. Totodata, inflatia se numara printre criteriile de convergenta pe care Romania trebuie sa le indeplineasca pentru aderarea la zona euro.
Sursa: Mediafax