Un test de sange poate stabili cu acuratete riscul de instalare a bolii Alzheimer, sustin cercetatori americani, citati luni de BBC. Prin analiza nivelului a zece lipide din sange se poate prevedea, cu o acuratete de 90%, riscul ca boala sa se instaleze in urmatorii trei ani, indica studiul ale carui concluzii au fost publicate in revista Nature Medicine.
Rezultatele studiului realizat de specialisti de la Georgetown University din Washington DC urmeaza sa fie examinate in teste clinice mai ample. Expertii in domeniu arata ca, desi mai este nevoie de confirmari, punerea la punct a unui astfel de test va fi un ‘adevarat pas inainte’, mai ales in conditiile in care in prezent numarul persoanelor atinse de dementa se ridica la 44 de milioane, pe intregul glob, si este de asteptat sa se tripleze pana in 2050.
Boala ataca pe nesimtite creierul, cu mai mult de un deceniu inainte de aparitia simptomelor, iar medicii considera ca testele de medicamente impotriva acestei afectiuni esueaza pentru ca pacientii sunt tratati prea tarziu ca sa mai conteze.
Cercetatorii de la Universitatea Georgetown au analizat mostre de sange de la 525 de persoane cu varsta de peste 70 de ani. Comparand rezultatele de la 53 de participanti la care, in cei cinci ani cat a durat testul, au inceput sa se manifeste semne de Alzheimer sau disfunctii cognitive mai usoare cu cele de la alti 53 care si-au pastrat agilitatea mentala, cercetatorii au observat diferente in ce priveste nivelurile a 10 lipide.
Nu se stie cu exactitate ce anume provoaca modificarea nivelurilor de lipide din sange, dar se crede ca ar putea fi o consecinta a unor modificari precoce la nivel cerebral care ar semnala instalarea dementei. Oamenii de stiinta si-au propus sa aprofundeze studiile pentru a incerca sa determine cu mai mult timp inainte riscul de aparitie a bolii.
Sursa: Agerpres