Poliţiştii spun că bătaia a început în jurul orei 6.00. Dănuţ P. (21 ani), din satul Tămaia, a fost cu un prieten la un club din Baia Mare. Vroia să ajungă în Gârdani şi cum nici un autobuz nu circula la acea oră s-a înţeles cu un taximetrist să facă transportul.
Victima a povestit că şoferul şi-a schimbat brusc atitudinea când au ajuns la Recea – a oprit şi le-a cerut celor doi clienţi să coboare, refuzând să mai onoreze cursa.
Între cei trei a avut loc o altercaţie după care tinerii şi-au continuat drumul pe jos. Numai că taximestristul a chemat prin staţie câţiva colegi împreună cu care i-a urmărit. Unul dintre băieţi a reuşit să fugă. Dănuţ P. a rămas însă singur şi a încasat-o dur de la şoferi.
Imediat după incident poliţiştii au demarat o anchetă ca să descopere ce s-a întâmplat între cei trei protagonişti şi care dintre taximetrişti au mai sărit la bătaie.
Sursa: Vasile Dale