Poliţiştii din Botoşani au deschis o anchetă penală după ce un craniu uman, mai multe fragmente osoase şi resturi de articole vestimentare au fost descoperite în apropiere de malul unui iaz de pe raza localităţii Bivolari, comuna Dobârceni, a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.
Potrivit sursei citate, resturile umane au fost găsite de o persoană care efectua lucrări agricole în zona respectivă şi care a alertat autorităţile prin serviciul 112.
„În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta”, a precizat Nenişcu.
Craniul şi fragmentele osoase ar putea aparţine unei femei în vârstă de 77 de ani a cărei dispariţie a fost sesizată în luna noiembrie a anului trecut. Medicii legişti urmează să stabilească, în urma unei expertize, dacă respectivele resturi umane aparţin femeii dispărute. AGERPRES