Vezi VIDEO
Mama copilului ucis, vineri, 26 martie, pe Craica, de cupa unui excavator, a ramas in minte cu imaginea micutului taiat in doua. Parintii lui Daniel Rezmives nu isi pot reveni din soc, mai ales ca tatal copilului a vazut cu propriii ochi cum acesta este omorat. Familia nu a scapat de insa anchete: una a politiei pentru neglijenta si alta a asistentilor sociali. Pe de alta parte, mecanicul excavatorului este cercetat pentru ucidere din culpa.
Jale mare in randul comunitatii de romi de la marginea orasului Baia Mare. Oamenii din cartierul Craica nu isi pot reveni din socul tragediei produse, vineri dimineata, cand un baietel de patru anisori a fost pur si simplu taiat in doua de cupa unui excavator. Maria, mama copilului, traieste cu imaginea socanta a fiului ei mort.
”Il vad si amu. Ca l-am tinut in brata in doua bucati. Nu stio cum oi trece pasta asta. Nu stio cu ce mi l-oi ingropa. M-o chemat, luni, de la asistanta sociala, sa ma ajute. Da’ io nu vreu mancare, ca nu imi poci ingropa copilul cu zahar, ulei sau faina”, se tanguieste Maria Rezmives.
Nici tatal baiatului nu isi poate scoate din minte momentul teribil al accidentului. A vazut totul. A vazut cum baiatul lui este ucis cupa excavatorului.
”Io cotam ceva fier pe-acolo si am vazut cupa cum intra in pamant. Baiatul era acolo. Am fujit si l-am luat in brate. Nici nu mi-am dat sama ca nu era intreg”, povestete Florin Lazar, tatal copilului.
Locuitorii zonei vor dreptate. Ei spun ca santierul nu era imprejmuit, iar mecanicul excavatorului era singur. ”Nu era nimic acolo. Puteu sa puie gard acolo, ca aicea sunt multi copii”, spune o femeie ce locuieste in zona. ”Acolo trebuie inchis, ca ase sa face cand sa lucra in constructii”, a adaugat un barbat din cartier.
Bunicii baiatului spun ca singurul vinovat pentru moartea copilului este excavatoristul si trebuie sa plateasca pentru ce a facut. ”El l-o omorat, soferu’, si trebe pus la plata”, a reclamat bunica lui Daniel Rezmives.
Trupul copilasului a fost ridicat de familie de la morga spitalului pentru a fi inmormantat crestineste. In tot acest timp, asistentii sociali au demarat o ancheta sociala. Ei vor sa vada in ce conditii traiesc ceilalti cinci copii ai familiei.
”Asteptam raportul de la Asistenta Sociala Baia Mare si, in functie de ce au constatat colegii de acolo, vom lua masuri. Se poate merge pana la caderea din drepturile parintesti si preluarea copiilor in asistenta. Abia luni, insa, vom primi raportul”, a declarat Lavinia Orzac, directorul adjunct al Directiei pentru Protectia Copilului Maramures.
Pe de alta parte, politistii au deschis doua dosare penale: unul pentru parintii copilului si al doilea pentru mecanicul excavatorului. Parintii sunt cercetati pentru neglijenta, iar mecanicul pentru ucidere din culpa. Pana acum, un singur lucru este cert: mecanicul excavatorului nu consumase bauturi alcoolice inainte de a se urca in utilaj. Ramane de vazut daca s-au respectat normele de protectie a muncii si daca zona trebuia imprejmuita in timpul lucrarilor de drenaj.
CITESTE SI:
Sursa: Vasile Dale