Fostul ministru de Finante Darius Valcov a parasit luni dimineata sediul DNA, el fiind citat in dosarul in care este acuzat de trafic de influenta. Darius Valcov a stat in sediul DNA aproximativ o jumatate de ora, el spunand la iesire ca a venit sa dea o declaratie in dosar.
Potrivit procurorilor anticoruptie, in anul 2009, Theodor Berna, administratorul SC Tehnologica Radion, l-a contactat pe Valcov, in calitate de primar al municipiului Slatina, caruia i-a propus ca, in schimbul oferirii sprijinului in influentarea factorilor de decizie din cadrul autoritatii contractante, in vederea castigarii unor licitatii de lucrari pentru obiective situate in municipiul Slatina, orasele Scornicesti, Piatra Olt si Draganesti, sa ii dea 20% din valoarea sumelor incasate (fara TVA), conform contractelor de executie a respectivelor lucrari.
Ca urmare a intelegerii cu omul de afaceri, Darius Valcov a primit in perioada 2010-2013 aproximativ doua milioane de euro, o parte din aceasta suma fiind primita in mod direct, in numerar si 2.480.000 lei, prin intermediul unor firme.
Pe 19 martie, sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru incuviintarea retinerii si arestarii preventive a lui Darius Valcov.
Sursa foto: Agerpres
Sursa: Agerpres