Ancheta în Dosarul Estera, fetiţa de numai 5 ani care a fost violată şi ucisă cu sălbăticie, bate pasul pe loc. La trei luni de la oribila faptă, anchetatorii recunosc că nu au un suspect.
„Suspecţi în adevăratul sens al cuvântului nu există, există mai multe variante de lucru în acest caz. Suspect presupune, în limbaj de procedură penală, începerea urmăririi penale faţă de o persoană. Noi nu putem, ca şi procurori care avem cauza în instrumentare, să folosim astfel de termeni. Au fost audiate sute de persoane şi au fost ridicate spre comparaţie sute de mostre de ADN, dar nu apare vreo potrivire care să indice autorul. Se lucrează în mod constant în această cauză, este un caz foarte important, a fost vorba despre un omor cu un viol asupra unui minor, cu un impact mediatic important”, a declarat Bogdan Gabor, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş pentru Mediafax.
În acest caz care a îngrozit opinia publică s-au făcut sute de audieri de către procurori şi au fost desfăşurate importante forţe pentru a depista autorul. Au fost promise recompense substanţiale pentru orice informaţie relevantă, dar se pare că nimeni nu ştie nimic.
Reamintim că în 30 aprilie, micuţa Estera era ucisă la câteva sute de metri de casă. Nici până în ziua de azi, anchetatorii nu au găsit, însă, făptaşul.
Crima de la Baia Mare a devenit o povară pentru autoritățile locale. Au vrut chiar ca trupul fetei să fie deshumat pentru că probele ADN prelevate nu s-ar fi dovedit concludente.