Vezi VIDEO
ACTUALIZARE: Strada Sincai din Sighetu Marmatiei va fi si ea decopertata de asfalt pentru efectuarea unor teste. Primarita Eugenia Godja a aratat pentru eMaramures ca s-au dat avizele pentru lucrari si ca se cauta eventuale scurgeri de gaz de la alte conducte aflate in zona in care au avut loc exploziile din 19 februarie. “S-a dat jos asfaltul pe strada Coposu, dar urmeaza si pe Sincai. Deocamdata nu au fost gasite probleme majore. Din cate mi s-a spus, verificarile facute de cei de la Berg Gaz si Transgaz Medias au scos la iveala cateva defectiuni, dar nu care sa creeze un risc. Sunt ceva probleme la punctele de reglare, in zonele de aranjare a centralelor”, a comentat edilul.
Muncitorii care fac sapaturile evita insa sa vorbeasca despre noi verificari ale unor scurgerilor de gaz, in ciuda declaratiilor venite de la autoritati. Chiar daca in zona se afla si reprezentanti ai distribuitorului Berg Gaz, s-a mentionat ca lucrarile ar viza de fapt canalizarea de pe Gheorghe Sincai.
In schimb, oamenii care locuiesc in zona sunt convinsi ca problema bransamentelor defectuoase la retea nu a fost inca rezolvata. Mai multi dintre ei au marturisit ca se mai simte miros neobisnuit pe strazile Coposu si Sincai si ca se tem foarte mult pentru siguranta lor, desi s-au dat asigurari ca imobilele ar fi acum in afara pericolului.
“Mai sunt acumulari de gaz si acuma sapa si fac tot felul de sondaje ca sa poata sa gaseasca unde s-au acumulat gaze. Mi-e frica, bineinteles. Tot ce a facut aceasta firma e sa puna o bomba sub localitatea Sigheu Marmatiei – oameni incompetenti care ar trebui sa plateasca pentru treaba asta”, a declarat unul dintre sigheteni.
Intrebati despre situatia creata, alti localnici au explicat ca, dupa tragedia de la clubul Euphobia, le este teama sa mai faca demersuri pentru conectarea la gaz, chiar daca s-a venit cu conducta principala pana la portile lor. “Sotia nici nu mai vrea sa auda de asa ceva. Pana acum nu am facut, ca nu am avut bani, dar acum nu cred ca o sa mai facem desi gazul e adus pana aci, la poarta”, a marturisit Gheorghe Pop, un alt sighetean care locuieste in zona afectata de explozii.
In privinta anchetei care se desfasoara la Sighet, avocata Dana Lenghel, care avea cabinet in cladirea explodata, a mentionat ca audierile continua si ca, in cursul zilei de astazi, a fost chemata pentru a da detalii despre tragedie. “Mi s-a cerut sa spun cam care consider ca sunt pretentiile civila, sa ma constitui eventual parte civila in momentul in care voi putea sa evaluez pagubele”, a mentionat ea.
Reprezentantii societatii de distributie a energiei electrice au mentionat ca deocamdata nu au primit avizele necesare pentru a reconecta la retea intreaga strada Corneliu Coposu, unde au avut loc deflagratiile de la clubul Euphobia. Directorul Electrica Maramures, Florin Nechita, a aratat pentru eMaramures ca, deocamdata, Muzeul Memorialul Victimelor Comunismului, respectiv birourile notariale si barurile din cladirea avariata, raman decuplate de la curent.
Cele doua explozii inregistrate duminica, 19 februarie, au facut in total 21 de victime. 15 dintre acestea au fost transportate de urgenta la Bucuresti, cu arsuri pe suprafete mari ale corpului, iar doua persoane sunt in stare foarte grava ca urmare a ranilor suferite.
Sursa: Larisa Cordea, Vasile Dale